Laura Bretan, adolescenta de 14 ani de origine romana s-a calificat in finala show-ului de televiziune "America's Got Talent" dupa o interpretare emotionanta in semifinala: A cantat o piesa dedicata bunicului sau, "Pie Jesu", despre care a spus ca este "una dintre preferatele lui", potrivit Mediafax.

Potrivit Gossip Cop, Bretan a ridicat juriul show-ului "America's Got Talent" dupa o interpretare tulburatoare a piesei "Pie Jesu". Pustoaica a cantat cu ochii in lacrimi in primele aparitii live in competitia difuzata de NBC.

Dupa performanta din semifinale, Simon Cowell nu a putut vorbi deoarece audienta ovationa.

"Laura, cred ca aceasta a fost cea mia buna performanta vocala din competitie. Daca nu intri in finala, inseamna ca e ceva in neregula cu show-ul". Heidi Klum i-a spus Laurei ca a atins toate notele inalte cu frumoasa ei voce.

De asemenea, Mel B i-a spus: "Fie ca esti sau nu un fan al acestui gen muzical, ce poti face tu cu vocea e incredibil. Poti spulbera acoperisul acesta din Dolby Theatre." Howie Mandel a recunoscut ca "inima" Laurei a fost cu totul acolo si toata lumea simte emotia.

Laura Bretan este castigatoarea sezonului sase al show-ului de divertisment "Romanii au talent!" Micuta de numai 13 ani i-a uimit pe romani cu vocea sa unica, iar juratii Andi Moisescu, Mihaela Radulescu, Andra si Florin Calinescu s-au ridicat in picioare si au aplaudat indelung momentul prezentat de ea in finala.

Laura a cantat, acompaniata de o orchestra, aria "Vissi d'arte" din opera "Tosca" de Puccini si a creat un moment emotionant cu care a reusit sa ajunga rapid la sufletele tuturor.

Dupa ce a aflat rezultatul votului si faptul ca ea este marea castigatoare, Laura a declarat cu lacrimi in ochi: "Sunt foarte emotionata. Nu am crezut niciun moment ca asa ceva e posibil, nu am cuvinte sa explic ce s-a intamplat in seara asta. E un vis si vreau sa le multumesc tuturor celor care au fost alaturi de mine, m-au sustinut si au avut incredere in mine si in talentul meu."