John Bailey, presedintele Academiei de Arte si Stiinte Cinematografice, care acorda premiile Oscar, este anchetat in urma a trei acuzatii de hartuire sexuala, potrivit presei americane citata de AFP, scrie News.ro.

John BaileyFoto: ®ALBERTO ORTEGA. Cortesía de la Academia de Cine de España

Canalul de televiziune CBS si revista specializata in industrie de film Variety, citand surse apropiate dosarului, scriu ca Academia a primit trei acuzatii miercuri in legatura cu John Bailey si a deschis imediat o ancheta.

In raspuns la intrebarile AFP, Academia s-a multumit sa spuna ca ea "trateaza toate plangerile de maniera confidentiala pentru a proteja toate partile implicate".

"Comisia examineaza toate plangerile impotriva membrilor Academiei cu privire la regulile noastre de conduita si, dupa acest examen, ea isi prezinta concluziile Consiliului guvernatorilor", se arata in declaratia Academiei.

John Bailey, director de imagine in varsta de 75 de ani, prezideaza institutia de la Hollywood din august 2017.

In februarie, in timpul unui dejun cu toti artistii nominalizati la Oscar anul acesta, el a afirmat ca Academia se "reinventeaza" si ca Hollywoodul este pe cale "sa se scufunde in uitare sub lovituri de ciocan din cauza celor mai rele abuzuri". El facea aluzie la cazul "Harvey Weinstein", producatorul acuzat de hartuire, agresiune sexuala sau viol de o suta de femei, intre care staruri precum Gwyneth Paltrow, Lea Seydoux sau Angelina Jolie.

Scandalul Weinstein a provocat un val de revelatii la Hollywood, privind abuzurile sexuale ale barbatilor puternici, intre care Kevin Spacey, Jeffrey Tambor, Dustin Hoffman, Steven Seagal sau producatorul Brett Ratner.

Weinstein a fost exclus din Academie si institutia de cinema american a anuntat introducerea unui nou cod de conduita care sa contracareze hartuirea sexuala pe platourile de filmare.

John Bailey i-a succedat lui Cheryl Boone Isaacs, care a condus la schimbarea pentru reformarea Academiei si a deschis-o mai mult pentru minoritatile etnice. Ea insasi de culoare, a fost nevoita sa raspunda numeroaselor acuzatii de discriminare rasiala in Academie in cadrul campaniei #OscarsSoWhite, initiata pe retelele de socializare.

Filmografia lui Bailey include 84 de titluri, printre care se numara ¬American Gigolo¬, ¬The Big Chill¬, ¬Groundhog Day¬, ¬The Anniversary Party¬, ¬The Way Way Back¬ si ¬A Walk in the Woods¬. In 2014, John Bailey a fost distins cu premiul pentru intreaga cariera al American Society of Cinematographers, dar nu a fost niciodata nominalizat la Oscar.