Superstarul Bollywoodului Salman Khan a fost declarat vinovat joi pentru braconarea unor animale protejate și condamnat la 5 ani de închisoare, scrie AFP.

Salman KhanFoto: Captura YouTube

"Tribunalul a pronunțat o condamnare de 5 ani de închisoare și o amendă de 10.000 de rupii (125 euro) pentru Salman Khan. Mandatul de arestare este în pregătire și va fi trimis la închisoarea centrala din Jodhpur", în Rajasthan, a declarat Mahipal Bishnoi, avocatul unei comunități locale parte civilă în acest proces.

Khan, care a pledat nevinovat, ar putea însă să scape de încarcerarea imediată făcând apel, ceea ce ar suspenda pedeapsa.

Salman Khan, una dintre marile vedete ale industriei cinemaului indian, a fost judecat de un tribunal din Rajasthan (vest) pentru faptul că a vânat o specie rară de antilope în 1998. "Salman Khan a fost condamnat în temeiul legii de protecție a faunei sălbatice", a declarat procurorul Mahipal Bishnoi.

Salman Khan are o relație cu Iulia Vântur.

Lentoare sistemului judiciar indian conduce adeseori la întârzieri de ani de zile până la pronunțarea unei sentințe.

Starul s-a prezentat la tribunal cu ochelari de soare și cu cămașă neagră mulata.

Un obișnuit al scandalurilor și al rolurilor macho, Salman Khan ține prima pagină a ziarelor de scandal de ani de zile, fără însă a pierde din popularitate în rândul zecilor de milioane de fani.

Sute de polițiști au fost aduși în fața tribunalului pentru a ține sub control admiratorii starului.

Patru alte vedete ale Bollywoodului - Ali Khan, Sonali Bendre, Tabu și Neelam Kothari - care au participat la această expediție de vânătoare în marja unui turneu au fost achitați din lipsă de probe.

'Bad boy' controversat

Salman Khan a mai efectuat scurte sejururi în spatele gratiilor pentru diverse scandaluri.

În 2015, a obținut în apel achitarea în dosarul morții unei persoane fără adăpost în 2002, în Bombay, pe care era acuzat că l-a călcat cu mașina înainte de a fugi. O procedură de contestare a acestei decizii este în prezent contestată la Curtea Supremă.

Potrivit revistei Forbes, Salman Khan a câștigat 37 de milioane de dolari în 2017, al doilea cel mai bine plătit actor de la Bollywood după Shah Rukh Khan. Cei doi figurează între primii zece actori cei mai bine plătiți din lume.