Actorul și regizorul Milos Forman a murit la vârsta de 86 de ani

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 14 aprilie 2018, 10:22 Life | Showbiz


Milos Forman
Foto: Wikipedia
Actorul și regizorul Milos Forman, cunoscut pentru filmele "Amadeus" și "Zbor deasupra unui cuib de cuci", a murit la vârsta de 86 de ani, anunță AFP, citând presa din Cehia. Milos Forman a fost actor, scenarist, profesor și regizor de film ceh, care până în anul 1968 a trăit și lucrat în fosta Cehoslovacie. Forman a fost unul dintre cei mai importanți regizori ai Noului Val Cehoslovac.

Filmul său "Balul pompierilor" (1967), ce era la suprafață o reprezentare naturalistă a unui eveniment social nereușit dintr-un oraș de provincie, a fost văzut atât de criticii de film, cât și de autoritățile din Cehoslovacia, ca o satiră la adresa comunismului est-european, determinând interzicerea lui timp de câțiva ani în țara de origine, amintește Wikipedia.

După ce Forman a părăsit Cehoslovacia, două dintre filmele sale, "Zbor deasupra unui cuib de cuci" și "Amadeus", i-au adus celebritatea și Oscarul pentru cel mai bun regizor.

"Zbor deasupra unui cuib de cuci" a fost al doilea film care a obținut toate cele cinci premii Oscar majore (cel mai bun film, actor în rol principal, actriță în rol principal, regizor și scenariu) după "S-a întâmplat într-o noapte" (1934), eveniment ce s-a mai repetat abia în 1991, cu "Tăcerea mieilor".

Milos Forman a fost, de asemenea, nominalizat pentru Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor pentru "Scandalul Larry Flynt". El a mai obținut premii decernate de organizatorii festivalurilor de film Globul de Aur, Festivalul de Film de la Cannes, Berlinale, BAFTA, Cesar, David di Donatello, Academia Europeană de Film și Leul Ceh.



















1473 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    A tras Asul de pica (Sâmbătă, 14 aprilie 2018, 10:43)

    billy34 [utilizator]

    si s-a Desprins, Zburand deasupra unui cuib de cuci si fiind acum Omul din luna, unde se bucura de Dragostea unei blonde...
    • +1 (1 vot)    
      the Moon is in the seventh house (Sâmbătă, 14 aprilie 2018, 11:17)

      seb_h [utilizator] i-a raspuns lui billy34

      HAIR!!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version