VIDEO Lars von Trier provoacă șoc și groază la Cannes

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Marţi, 15 mai 2018, 23:41 Life | Showbiz


Cadru din film
Foto: Festival de Cannes
Zecile de persoane care au ieșit oripilate de la premiera mondială cu „The House that Jack Built” s-au oprit la primul nivel, dar filmul nu e un horror ieftin despre un serial killer care maltratează femei ci, ca toate filmele lui von Trier, o autoanaliză a unui artist sedus de propriile tenebre. Mai jos vorbim și despre alte titluri interesante ale ediției. Tot azi am stat de vorbă și cu Georgiana Moldoveanu, singurul regizor român cu film la Cannes în acest an.

Care sunt știrile care plac de la Cannes? Că Helen Mirren a căzut pe plaja de la Martinez când dădea interviuri? Kristen Stewart care s-a descălțat de sandalele cu toc pe covorul roșu (nu se știe dacă protesta sau avea bătături)? Catrinel Marlon (Menghia) ambasadoare Chopard? Cele o sută de persoane care au ieșit de la premiera mondială a filmului lui Lars von Trier? E prima ediție când presa vede filmele în același timp cu invitații de la premiera de gală, cu excepția proiecțiilor de la 22.30, care se reiau pentru presă a doua zi de la 8.30.

Altfel spus, festivalul încearcă să oprească jurnaliștii să facă, pardon de expresie, reclamă negativă unui film – adică să-și facă meseria. În cazul lui „The House that Jack Built”, un astfel de titlu care apare înaintea recenziei propriu-zise e însă cea mai bună reclamă. Cel mai nou film al lui Lars von Trier (care va ajunge și pe ecranele din România, prin Independența Film) nu e la fel de bun ca „Breaking the Waves” ori „Melancholia”, dar e o nouă autoanaliză pe care cineastul și-o face căutând în el rădăcinile propriilor angoase, demoni și fobii pe care le leagă de rădăcinile unui rău universal, inerent binelui.

Filmul e structurat în cinci capitole și o coda, și îl urmărește pe Jack (Matt Dillon), un serial killer american, pe parcursul a cinci „incidente” (cum le numeste), de fapt cinci odioase crime în care mijloacele lui devin tot mai sofisticate (își spune Mr.Sophistication). Jack se crede un arhitect (opusul inginerului), adică un artist al cărui scop dincolo de compulsia de a ucide (și de cea a curățeniei) e de a ridica o casă. Literalmente. Casă pe care o tot dărâmă până la a înțelege că nu lemnul sau piatra sunt materia primă de care are nevoie.

La fel cum în „Nymphomaniac” sexul era doar un limbaj, aici cruzimea (greu de suportat) e asemănătoare cuvintelor (multe) cu care Jack își manipulează victimele. Ar fi o greșeală să te oprești la ele (scenele aceastea au de multe ori umor negru), dar jocul pe care îl propune von Trier e, ca de fiecare dată, pervers. Trebuie să te folosești de aceste cadavre, să te cațeri pe ele pentru a ajunge la coda, la construcția finală care vine cu o pungă de bomboane. Finalul ii șterge filmului multe păcate și, în imagini asemănătoare cu tablourile din „Melancholia”, dă filmului o amplitudine monumentală și absolută.

Danezul, familiar cu psihologii și psihologia, vorbește aproape textual despre construcția sinelui (simbolul casei), despre arhetipul jungian al umbrei (vezi mica animație care explică prin umbra care crește sau descrește sub un felinar compulsia de a face rău) sau despre sondarea propriului subconștient care duce personajul spre Câmpiile Elizee ale propriei copilării (un teritoriu interzis). Coborârea în infern am văzut-o în acești termeni, ai sondării propriilor străfunduri, de aceea m-ar îngrijora nu că von Trier ar face, vezi Doamne, apologia violenței sau că ar fi misogin, ci că pare să nu vadă nici o ieșire din propriile tenebre. Dar, știindu-l narcisic, putem presupune că și aici e un joc...
„The House that Jack Built” e opera tragică a unui artist pentru care arta e natură moartă (ucide viața încercând s-o recreeze) și care rămâne prizonierul propriilor demoni. Filmul e mai mult decât provocator – von Trier a aruncat in filmele sale în aer toate tabu-urile (sexul, moartea), dar, ca să-l citez pe Papa Francisc din documentarul lui Wim Wenders „Pope Francis – A Man of His Word” (prezentat aici la Cannes), numai ce nu cunoaștem ne face să creștem.

E ciudat că filmul lui von Trier nu e totuși în Competiție! Acolo merita, în locul banalităților franceze „Les filles du soleil” (de Eva Husson) ori „En guerre” (de Stephane Brizé), sau al lui „Asako I &II”, de Ryusuke Hamaguchi. N-o să aflăm cum s-a negociat revenirea lui von Trier în brațele Cannesului, la șapte ani după ce a fost declarat persona non grata pentru că a spus aici că-l înțelege pe Hitler. „The House that Jack Built” a fost prezentat în Selecția Oficială, dar în afara Competiției, iar la proiecție de presă a lipsit în mod ciudat filmulețul de prezentare al festivalului, cu scările care ies din mare și urcă spre cer. Pun pariu că von Trier a considerat că această viziune senină e opusul filmului său.

Georgiana Moldoveanu: „Nu am presiunea lungmetrajului”

Azi (15 mai 2018) am stat de vorbă cu Georgiana Moldoveanu, autoarea scurtmetrajului Albastru și roșu în proporții egale, care mâine va fi prezentat în secțiunea Cinefondation (consacrată filmelor de școală). Filmul ei a fost selecționat alături de alte 16 scurtmetraje dintr-un total de 2.425 filme înscrise. Juriul secțiunii, prezidat de cineastul francez Bertrand Bonello, va anunța premiile în 17 mai.

Georgiana a venit la Cannes (pentru prima oară) alături de Miruna Blidariu (una dintre interprete), cu cei doi producători, Alexandra Morariu Buzoianu și Adrian Bulgariu, și cu Maria Salomia, editorul filmului.
Filmul îi are în distribuție pe Miruna Blidariu, Florentina Țilea, Mihaela Popa și Bogdan Albulescu, și este produs de UNATC.

„Albastru și roșu în proporții egale”, singurul film regizat de un român prezent în acest an în Selecția Oficială de la Cannes, spune într-o stilistică modernă povestea unei tinere care se oferă să ducă sarcina soției amantului ei.

În interviul de mai jos, Georgiana Moldoveanu spune că filmul ei nu e unul feminist:



Înnoirea se amână

Judecând după ce am văzut până acum, și am trecut deja de jumătatea festivalului, nu asistăm la înnoirea pe care festivalul o anunța. Ne așteptam la focuri de artificii, trompete și cai care se ridică în două picioare. E drept că sunt nume noi în Competiție, dar filmele nu sunt grozave – cu mici excepții.

În topul meu personal tronează, la fel ca în topul juriului criticilor din „Screen International”, filmul japonez „Shoplifters”, de Hirokazu Kore-eda. Filmul ar trebui să placă tuturor membrilor eteroclitului juriu prezidat de Cate Blanchett pentru că e o poveste foarte blândă despre ce leagă membrii unei familii - nu neapărat ADN-ul, cât bunătatea și respectul, și despre ceea ce societatea consideră îndeobște că e bine sau nu să facem.

O familie de japonezi săraci, dar veseli culege de pe stradă o fetiță cu vânătăi de la bătăile aplicate de tatăl ei natural. O iau la ei să crească alături de băiețelul lor care la un moment dat nici el nu se dovedește a fi copilul lor natural. Deși le e greu să facă rost de mâncare (băiatul fură împreună cu tatăl din magazine), nu sunt niciodată triști și spațiul înghesuit pe care îl împart nu e niciodată claustrofobic.

Dar când moneda se întoarce și societatea vine să-și impună propriile valori (e urât să furi din magazine, copiii luați de lângă un tată abuziv se cheamă că sunt răpiți chiar dacă noua familie îi iubește mai mult etc), traiul lor fericit ia sfârșit. Până acum, „Shoplifters” e filmul cel mai împlinit din Competiție și cel al cărui mesaj poate fi înțeles ușor de oricine.

Trailer „Shoplifters”:



Mult mai puțin reusit mi se pare „Lazzaro felice”, al italiencei Alice Rohrwacher, care e bine văzut de critici și despre care se vehiculează că, în contextul mareei feministe și a luptei pentru egalitate de șanse în industria de film și în cadrul Festivalului de la Cannes, s-ar putea regăsi sus în palmares.

Plecând de la o poveste realistă rurală, tânăra regizoare vorbește despre sărăcie (fără îndoială, tema ediției) într-o manieră care combină realismul cu suprarealismul, cu miracole și sfinți contemporani aleși dintre cei mai năpăstuiți membri ai societății care trăiesc la începutul filmului ca în altă epocă și care, din sclavii unei proprietare de țară cu aere de boieroaică ajung muritori de foame la oraș.

Filmul mi s-a părut încărcat, haotic și în orice caz prea lung, cu relații esențiale între personaje insuficient construite, dar și cu elemente reușite – cum e acest sfânt modern, Lazzaro, care pentru oamenii obișnuiți e un papă-lapte și care la un moment dat devine supra-exploatat de autoare pentru a arata inumanitatea oamenilor de azi. Față de delicatețea și eleganța zen a lui „Shoplifters”, această pledoarie a Alicei Rohrwacher mi s-a părut stridentă și inegală.

Trailer „Lazzaro felice”:



Alt foarte apreciat film e „BlacKkKlansman”, reîntoarcerea lui Spike Lee în Competiție după 27 de ani. E clar o revenire de formă pentru cel care încă e ofticat că în 1989 n-a luat trofeul pentru „Do the Right Thing” (juriul prezidat de Wim Wenders a preferat sa-i dea trofeul lui „sex, lies and videotapes”, de Steven Soderbergh.).

Aplaudat 10 minute la premiera de gală, „BlacKkKlansman” pleacă de la cazul real al unui polițist de culoare din Colorado care s-a infiltrat în filiala locală a Ku Klux Klan-ului, vrăjindu-i telefonic pe liderii locali și pe Marele Vrăjitor David Duke, și trimițând la întâlniri un coleg alb (și evreu). Rolurile principale sunt interpretate de John David Washington (fiul talentat al lui Denzel Washington, care a apărut la 6 ani în „Malcolm X” și care înainte de a se consacra  actoriei a făcut fotbal) și Adam Driver.

Filmul e construit ca un antrenant film de gen, dar e clar că e mai mult de-atât. Arată și se aude ca un film din anii 70, dar e pus contextul intoleranței și extremismului rasial de azi, și aproape explodează la final, când povestea e trasă înspre confruntările din august 2017 din Charlottesville când adevăratul David Duke reapare pe ecran împreună cu purtătorii de torțe. Acum el nu mai e lider KKK, dar e în continuare white supremacist și incită la violență.
A nu se uita nici aluziile pe care Spike Lee le face la Donald Trump și la găunoasa lui lozincă „America first!” și care aici e pusă în gura liderului KKK. Dincolo de râsetele pe care le provoacă sta supărarea lui Spike Lee față de refuzul lui Trump de a lua o poziție fermă împotriva extremismului imediat după Charlottesville.

Trailer “BlacKkKlansman”:



Am asistat la Cannes și la un masterclass Christopher Nolan. De fapt, de anul acesta festivalul nu le mai spune masterclass acestor întâlniri din sala Buñuel, ci rendez-vous (poate pentru că au fost eliminate scurtele clipuri din filmele despre care se vorbește.). Deși discuția cu Christopher Nolan a ținut mai mult decât discuția de Clint Eastwood de anul trecut, ea a fost și mult mai plicticoasă.

Nolan vorbește calm și studiat, dar nu spune mari chestii (nici întrebările jurnalistului francez care l-a intervievat n-au fost grozave.). Ne-a povestit că a văzut “2001: Odiseea spațială” a lui Kubrick la 7 ani, a explicat de ce-i place să filmeze mai mult în analog decât în digital și de ce preferă cât mai puține efecte digitale, de ce le recomandă tinerilor cineaști să învețe să facă de toate pe platou (mai puțin actorie!), cum decurge colaborarea cu fratele lui co-scenarist și cu soția producător samd, samd.

După o oră și jumătate, lumea a cam început să iasă și, cum s-a terminat discuția, Nolan n-a mai stat la poze, autografe sau spus la revedere jurnalistului francez, ci a dispărut într-o secundă încadrat de bodyguarzi.
Nolan a venit in acest an pentru prima dată la Cannes pentru a prezenta varianta restaurată pe 70 mm a filmului lui Stanley Kubrick, “2001: Odiseea spațială”. Proiecția a avut loc în 13 mai în prezența lui Keir Dullea, unul din interpreții filmului, și a Katharinei Kubrick, fiica cineastului. A fost o ocazie unică de a vedea acest film-far restaurat încât să respecte intențiile lui Kubrick.

Referinte:



















5796 vizualizari

  • -6 (22 voturi)    
    Indobitocire (Miercuri, 16 mai 2018, 0:21)

    Baiazid [utilizator]

    Si uite-asa, prin promovarea unor asa zis "artisti" care in orice lume normala ar fi fost chiar sub intens tratament medical suntem "condusi" intr-o lume in care valorile sunt inversate, binele nu mai exista iar noi suntem fortati sa inghitim asemenea mizerii sub eticheta "arta". Acoperiti sub diverse pretexte care mai de care mai cretine, asemenea "artisti" urmaresc sa ne spuna ca na, asa e lumea si noi trebuie sa o acceptam ca niste oi. Nimic mai fals! Binele exista, lumea asta plina de violenta si ignoranta numai noi ne-o facem fiindca ne lasam condusi de asemenea mizerii umane si daca in loc de asemenea aberatii am urmari sa promovam frumosul si ceea ce e cu adevarat valoros si bun in scurt timp s-ar schimba si lumea inconjuratoare. Insa pana acolo mai e necesara multa trezire. Doamne ajuta-ne, caci sincer mare nevoie avem....
    • +3 (11 voturi)    
      Decide ce e arta pt tine (Miercuri, 16 mai 2018, 7:17)

      Kim Jong-unsprezece [utilizator] i-a raspuns lui Baiazid

      Fiind client, consumator de arta, ai optiunea sa nu mergi la expozitie, sa nu te uiti la acel film, sa nu cumperi tabloul. Saca oamenii ar fi asa de curajosi non-artistii ar muri de foame. Fara cenzura, fara sa decidem ce e arta si ce nu e. E ca la TV: sunt posturi care exista pentru ca unii decid sa se uite la ele.
    • -1 (1 vot)    
      Tu ai nevoie de tratament (Joi, 17 mai 2018, 11:03)

      gancea.c [utilizator] i-a raspuns lui Baiazid

      Lars e ok.
  • +6 (14 voturi)    
    uneori e o linie foarte subtire (Miercuri, 16 mai 2018, 0:36)

    gic [utilizator]

    intre cei deranjati la cap si artistii cu hoardele de admiratori dupa ei
    • +1 (7 voturi)    
      Nu stiu daca filmul asta-i arta, dar stiu ca (Miercuri, 16 mai 2018, 8:35)

      harapalb [utilizator] i-a raspuns lui gic

      arta e dincolo de estetic, e dincolo de frumos si urat.
      • -1 (1 vot)    
        Dar, ce (Joi, 17 mai 2018, 17:14)

        Ciprian1979c [utilizator] i-a raspuns lui harapalb

        e ''frumos si curat''??! Doar aia de la ISIS si de la Cuca Macaii, precum si Coalitia pt familie cred ca valoriile sunt absolute, nu relative! ...nu ca-mi place von Trier...pe mine unu' ma plictiseste!
  • +4 (4 voturi)    
    ? (Miercuri, 16 mai 2018, 13:16)

    gushpi [utilizator]

    de ce nu putem accepta că sănătatea e de mai multe feluri?
  • 0 (0 voturi)    
    M-am saturat de prostiile astea (Joi, 17 mai 2018, 17:04)

    Ciprian1979c [utilizator]

    Daca vrei te uiti, daca nu, nu! Eu unul ma uit pe ''redtube'', altul nu! E atata de simplu!
  • 0 (0 voturi)    
    Kore-eda e cel mai bun (Vineri, 18 mai 2018, 4:20)

    Petrache [utilizator]

    Kore-eda e cel mai talentat si inteligent regizor contemporan. (Pentru cei care vor sa vada "filme" nu "movies". Pentru cei care vor sa gandeasca atunci cand merg al cinema - nu pentru cei care vor soc sau distractie usurica.) Nu e cunoscut bine in Romania, dar daca aveti sansa sa vedeti oricare din filmele lui, merita!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi