Operația la care a fost supus actorul Florin Busuioc la Spitalul de Urgență din Craiova a fost finalizată cu succes, în urmă cu doar câteva minute, a transmis corespondentul MEDIAFAX.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, Cristina Geormăneanu, actorul se află acum în afara oricărui pericol, medicii efectuând o operație minim invazivă, pentru montarea unui stent.

"Operația a fost o reușită, i s-a montat un stent și acum pacientul este în afara oricărui pericol. În legătură cu celelalte detalii, familia nu îmi permite să dau nicio declarație. Important este, însă, că totul s-a terminat cu bine", a declarat purtătorul de cuvânt.

Florin Busuioc a suferit un infarct la finalul unei piese în care juca, a fost transportat de urgență la Spitalul din Craiova și, în ciuda faptului că s-ar fi dorit efectuarea intervenției la București, starea de sănătate a actorului nu a permis transportul.