Vedeta va mai ramane internata sub supraveghere psihiatrica pentru 14 zile. UCLA Medical Center, unde este internata Spears, a emis ieri dupa-amiaza un ordin de prelungire a internarii, desi primul, de 72 de ore, expirase de duminica dimineata. In luarea deciziei au fost angrenate numai cadre medicale, fara sa existe interventia judecatorilor, citeaza eonline.com.

"E cea mai buna decizie. Ea se afla intr-un loc sigur acum, sub supravegerea profesionistilor", a declarat o sursa din anturajul vedetei.

Psihiatrul lui Britney Spears a declarat ca ea se afla sub tratament in grija unei doctorite celebre in SUA, Deborah Nadel.

Totusi, cantareata poate iesi mai devreme din spital fie la cererea ei printr-o decizie judecatoreasca sau la cererea medicului ei personal care poate hotari ca Spears este capabila sa urmeze un tratament ambulatoriu.

Intre timp procesele in care Britney Spears este implicata se tin lant. Vedeta a trecut vineri printr-un proces de custodie tutelara a bunurilor personale. Decizia judecatoreasca a acordat tutela tatalui ei, Jamie si avocatului independent Andrew Wallete pana luni. Insa este posibil ca aceasta decizie sa fie prelungita.

Tot luni, la tribunal va avea loc o noua infatisare in lupta pentru custodia copiilor.