Shakira, pusă sub acuzare pentru fraudă fiscală în Spania; datorează peste 14,5 milioane de euro
Informația a fost făcută publică de purtătorul de cuvânt al procuraturii din Madrid, notează Mediafax.
Procuratura spune că suma este datorată pentru o perioadă de trei ani în care aceasta a locuit în nord-estul Cataloniei.
Cântăreața columbiană este cea mai recentă vedetă acuzată de fraudă în Spania, după fotbaliștii Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.
De-a lungul carierei, Shakira a primit numeroase distincţii, printre care două premii Grammy şi 13 Latin Grammy, şi a fost nominalizată la premiile Globul de Aur în 2007, pentru melodia "Despedida", inclusă pe coloana sonoră a filmului "Dragoste în vremea holerei", de Mike Newell. Printre cele mai reuşite colaborări ale cântăreţei au fost cele cu Beyonce şi Wyclef Jean, pentru piesele "Beautiful Liar" şi "Hips Don't Lie". Cel mai recent album de studio al său, al 11-lea, intitulat "El Dorado", a fost lansat în mai 2017. Albumele Shakirei s-au vândut în peste 70 de milioane de copii pe plan mondial.

Dan Amariei, la 20 de ani de la lansarea albumului Omul cu Șobolani – „Ne punem în cap”: „Existau niște locuri cu un farmec mișto, cum ar fi Lăptăria sau Motoarele, genul de locuri care nu cred că vor mai exista vreodată”
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Paradoxul pandemiei: internările s-au prăbușit în 2020, dar numărul infecțiilor nosocomiale a crescut față de 2019 - date oficiale la nouă luni
De ce căutăm urme de viață pe Marte și ce ar însemna pentru omenire dacă le-am găsi
Găurile negre supermasive, formate din materie întunecată? / Internauții au decodat mesajul secret al roverului Perseverance / GTA ar putea fi interzis în SUA /
S-au apucat mai mulți români de yoga în pandemie? „De acasă se muncește mai mult decât de la birou. Faptul că urmează ora de yoga, mă forțează să-mi închid laptopul”