„Karl a fost pulberea mea de stele, m-a transformat dintr-o fată germană timidă, într-un supermodel”, spune Claudia Schiffer, într-o postare pe Instagram. „El este de neînlocuit. E singura persoană care poate face alb-negrul colorat. Îi voi fi recunoscătoare pentru totdeauna”. Magnatul modei a murit în dimineața zilei de 19 februarie, la o clinică din Paris. Vreme de peste o jumătate de secol, a dat tonul în haute-couture, printre altele resuscitând marca Chanel, purtată de vedete și somități. Lagerfeld a fost și Pygmalion-ul unor supermodele renumite, pe care le-a transformat în îngeri pășind pe catwalk.

Karl Lagerfeld și fotomodelul Claudia SchifferFoto: Captura YouTube

⦁ De la Hamburg la Paris

Ușor flegmatic, șarmant, în slujba modei. Astfel poate fi definit „Marele Karl”, după cum este comemorat azi Lagerfeld, în presa germană și franceză. El s-a născut, după spusele sale, în 1935 la Hamburg, fiind fiul producătorului de lapte condensat, Otto Lagerfeld. A locuit însă o mare parte din viață la Paris, una dintre capitalele haute-couture. Luni seara, el a fost transportat de urgență la clinica privată „L’Hôpital Américain“, iar dimineața a decedat.

Potrivit unor informații ale publicației BILD, Lagerfeld era încă în activitate și chiar așteptat ieri, la atelierul sau Chanel. Cu toate acestea, se speculează că nu ar fi fost o moarte subită, octogenarul suferind, în ultima vreme, de cancer la pancreas. Purtătorul de cuvânt al casei sale de modă a confirmat decesul, însă nu a vrut să comenteze asupra cauzei acestuia.

Ultima data a fost văzut în public anul trecut, la 22 noiembrie, când s-a inaugurat feerica iluminare stradală, pe Champs-Élysées. La începutul lunii februarie, el a postat un video pe contul sau de Instagram, felicitând-o pe jurnalista de modă, Carine Roitfeld, pentru blogul său de succes. Se pare că, în ambele ocazii, dădea semne că sănătatea sa începea să se șubrezească, iar glasul îi era stins.

⦁ Perle verbale și vestimentare

Acest lucru a fost remarcat, deoarece Lagerfeld era cunoscut pentru umorul său, uneori șarmant, alteori flegmatic, pe care și-l manifesta cu diferite ocazii, în public. „Un simț al umorului și o mică lipsă de respect, e tot ce aveți nevoie”, e una dintre recomandările sale celebre. Alte ‚perle” ale sale au șocat sau au stârnit hohote de râs.

Despre pielea sa, el spunea: „Nu mai stau la soare, de o veșnicie. Nu vreau să arăt ca o broască țestoasă batrână”. Despre diplomele sale școlare, autorul a cca 40 de cărți (parțial în coperare) și posesor al altor 300.000 de volume, recunoștea public; „De fapt, n-am studiat niciodată ceva. N-am luat nici bacalaureatul, nici nimic.” Referitor la îmbrăcămintea pentru timpul liber, el s-a pronunțat devastator: „Cine poartă pantaloni de jogging, și-a pierdut controlul asupra vieții ”.

Cu toate acestea, în pofida pretențiilor sale referitoare la look-ul stradal, în anul 2004 a stârnit furori, anunțându-și intenția de a crea „modă ieftină” pentru discounterul suedez H&M. Lagerfeld a fost primul partener de design, urmat și de alții, printre care Lanvin și Versace.

Lagerfeld a influențat moda timp de peste o jumătate de secol. La mijlocul anilor '50 a început, la Paris, să arate calea spre succes unor mari case de modă, precum Balmain, Patou, Chloé sau Fendi. El a fost întotdeauna interesat de haine, fără să știe că este la modă, după cum declara într-unul dintre numeroasele sale interviuri. Însuși a pozat, în tinerețe, ca fotomodel.

⦁ În alb-negru

În calitate de director de creație, a preluat Chanel, în anul 1983, schimbare inovatoare pentru casa de modă franceză. Designerul de modă german a scuturat de praf și a revigorat marca tradițională, conducând-o pe un drum nou. Tipicele jachete din stofă tweed le-a decorat cu panglici și franjuri, rochiile de haute couture le-a combinat pantofi sport. A rămas însă credincios rochiei de cocktail clasic și costumului roz. Lagerfeld a creat colecții sub numele său, începând cu anii '70.

Astăzi, regretatul creator de modă lasă un imperiu a cărui valoare este estimată la câteva miliarde de euro. El a descoperit și trimis cele mai frumoase modele pe podiumuri, inclusiv pe angelica Claudia Schiffer și pe aristocrat-lejera Inès de la Fressange. Moda lui a fost elegantă, minimalistă și inovatoare. De neuitat sunt scurta jachetă Chanel, decolteul adânc în spate, paltonul de lână cu catarama centurii pe guler. Lagerfeld a reînnoit formele clasice și a creat "look-uri" inconfundabile.

Chiar și din look-ul său a făcut o marcă. O marcă asemenea unei măști: ochelari de soare negri, gulerul rigid și înălțat, legat cu panglică Mozart albă, inele pe fiecare deget. Dacă este să-i cromatizam viața, precum și-a făcut el moda, ajungem la alb-negru. Iar acum, când a plecat dintre noi, negrul e în prim plan.

Ieri, resturile sale pământești au fost transportate de la clinică, în jurul orei 13.30. Detalii despre înmormântare nu au fost făcute publice. Într-un interviu din trecut, Karl Lagerfeld spunea, cu cinism: „O înmormântare? Mai bine mor! Vreau să fiu ars, iar cenușa mea să fie risipită împreună cu cea a mamei mele – și a lui Choupette [n.r. pisica sa birmaneză], dacă moare înaintea mea”.