Actorul a devenit subiectul anchetei după ce a fost acuzat că a înscenat atacul la adresa sa.
Smollett a declarat întotdeauna că este o victimă nevinovată, iar acuzaţiile împotriva sa au fost abandonate la începutul acestei săptămâni.
Actorului i s-a cerut însă să acopere plata poliţiştilor implicaţi în cazul său, inclusiv a orelor suplimentare lucrate de aceştia.
Charlie De Mar, unul dintre jurnaliştii postului CBS, a făcut publică o scrisoare din partea municipalităţii din Chicago către Jussie Smollett, în care i se solicită actorului plata sumei de 130.106 de dolari în următoarele şapte zile.
În scrisoare, poliţia îşi repetă acuzaţiile la adresa actorului, susţinând că Smollett şi-a înscenat atacul.
"În cadrul anchetei, poliţia din Chicago a analizat dovezile video şi fizice şi a efectuat mai multe interviuri, cheltuind resursele care ar fi putut fi utilizate pentru alte anchete", se afirmă în scrisoare.
"În cele din urmă, ancheta poliţiei din Chicago a arătat că aţi depus cu bună ştiinţă o declaraţie falsă la poliţie şi că v-aţi orchestrat propriul atac", continuă aceasta.
Jurnalistul a distribuit şi o declaraţie care aparţine - potrivit acestuia - echipei de avocaţi a lui Smollett, în care se susţine că primarul şi şeful poliţiei din Chicago îi datorează scuze actorului pentru că au târât un om inocent prin noroi.
Si-a inscenat atacul, platind doi imigranti din Nigeria, apoi a pus pe drumuri zeci de politisti si juristi ca sa rezolve asa zisul caz de atac homofob si rasist".
O anumita parte a presei da prea usor crezare unor astfel de acuzatii, nu asteapta verdictul justitiei, nu respecta prezumtia de nevinovatie.
Din cauza luptei politice intre democrati si republicani s-a ajuns la isterii si exagerari care produc pagube pe termen lung, mentinand frustrari si divizari in randul americanilor.
Circula zvonul ca dna Michelle Obama si primarul orasului (dl Rahm a fost principalul consilier al dlui presedinte Obama) au intervenit pt ca politia sa abandoneze ancheta, dar actorul a fost totusi obligat la plata facturii, ca o minima penalitate ca a pus oamenii la munca degeaba.
Magats dupa retragerea acuzatiilor in cazul Smollett: E clar vinovat, trebuie sa plateasca.