Pink spune că face terapie de cuplu de 17 ani
Invitată în emisiunea "Today", a realizatorului TV Carson Daly, de pe postul NBC, cântăreaţa a declarat: "Carey şi cu mine facem terapie de cuplu de 17 ani, toţi în care am fost împreună".
Cântăreaţa crede că, fără această terapie, nu ar mai fi fost împreună.
"El vorbeşte poloneză, iar eu italiană, iar ea (terapeuta, n.r.) ne vorbeşte într-o limbă comună. Venim din familii destrămate şi nu am avut niciun model. Cum am putea să reuşim să păstrăm întreagă familia şi să trăim toată această nebunie. Şi nicio carte nu oferă soluţii. Trecem la terapie şi funcţionează", a explicat starul, care are doi copii, un fiu în vârstă de doi ani, Jameson, și o fiică în vârstă de șapte ani, Willow.
Cântăreaţa, care este căsătorită de 12 ani cu motociclistul profesionist Carey Hart, a mai spus că a suferit de depresie şi că este o persoană anxioasă.
Pink (pe numele real Alecia Beth Moore), în vârstă de 39 de ani, s-a lansat pe scena muzicală în 2000, prezentându-se ca o artistă "antidot" pentru tiparul "fetei din vecini" adoptat de pe atunci tinerele cântăreţe Britney Spears şi Christina Aguilera.
În 2013, Pink a fost desemnată Femeia Anului de revista Billboard, după ce s-a situat pe primul loc în topul celor mai bune albume realizat de această prestigioasă publicaţie muzicală.
Potrivit Billboard, Pink a vândut, de-a lungul carierei, peste 40 de milioane de albume pe plan mondial şi peste 50 de milioane de single-uri în format digital. Cel mai recent album al său este "Beautiful Trauma", lansat în octombrie 2017.
De-a lungul carierei, a fost recompensată, printre altele, cu trei premii Grammy, un Brit Award şi şapte MTV Video Music Awards. În februarie a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

Etapa a doua a vaccinării împotriva COVID-19: Cine are dreptul să se vaccineze în această etapă, când și cum te poți programa. Înființarea centrelor de vaccinare, în continuare în aer
Vom călători în UE doar cu „pașaport de vaccinare”? Precedentul „Carnetului Galben”
De ce Dacia intră într-o nouă etapă datorită SUV-ului Bigster și de ce apropierea de Lada nu ar trebui să ne sperie
Cum vrea Guvernul să elimine haosul liberalizării pieței energiei / Consumatorii vor putea primi reduceri de preț, până în iulie, de la furnizorii de ultimă instanță - Proiecte
EXCLUSIV Moștenirea Gabrielei Firea: Ce salarii au directorii și angajații companiilor municipale Ep. II