Actriţa americană Peggy Lipton, recompensată cu Globul de Aur, star al serialelor "Mod Squad" și "Twin Peaks" şi fostă soţie a producătorului muzical Quincy Jones, a murit la vârsta de 72 de ani, din cauza unui cancer.

HotNews.roFoto: Hotnews

Fiicele actriței, Rashida și Kidada Jones, au anunțat într-un comunicat că mama lor a murit sâmbătă, iar familia i-a fost aproape în ultimele clipe ale vieții, scrie Mediafax.

Lipton a fost unul dintre cei trei "polițiști hippie" sub acoperire din serialul de succes "The Mod Squad" difuzat de postul ABC în anii 1970.

Publicația The Los Angeles Times a scris despre acest serial că a fost unul dintre primele care a tratat subiectul contraculturii - a avut ca teme, printre altele, Războiul din Vietnam, drogurile şi violenţa domestică - și care a avut o distribuție mixtă din punct de vedere rasial. Pentru rolul din acest film, Lipton a fost nominalizată la Emmy și a fost recompensată cu un Glob de Aur, în 1971.

Lipton a fost căsătorită cu producătorul muzical Quincy Jones, din 1974 până în 1989, iar cuplul a avut două fiice, celebra actriţă Rachida Jones şi modelul şi designerul Kidada Jones.

În anii 1990, Lipton a jucat rolul Normei Jennings în hitul TV "Twin Peaks".