Lanțul de 25 de restaurante din Marea Britanie deținut de maestrul bucătar Jamie Oliver a intrat în insolvență, iar starul TV s-a declarat "întristat" de această veste, potrivit Associated Press, scrie Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Lanțul de localuri Jamie’s Italian, înființat în 2008 și care are aproximativ 1.300 de angajați, a intrat în insolvență marți, iar administratorul judiciar va fi compania KPMG.

Oliver, celebru pentru emisiunile sale de televiziune și cărțile de rețete culinare, a declarat că "este profund întristat de acest rezultat și dorește să le mulțumească angajaților și furnizorilor care s-au implicat cu inima și sufletul în această afacere de peste zece ani".

Francizele internaționale ale lanțului și brandul Fifteen Cornwall nu sunt vizate de procedura de insolvență, potrivit reprezentanților companiei.

În februarie anul trecut, presa britanică a scris că Jamie Oliver acumulase datorii de 71,5 milioane de lire sterline (80,7 milioane de euro), din care 2,2 milioane de lire sterline erau salarii restante pentru angajații din restaurantele sale.

Jamie Oliver și soția sa, Jools, au o avere estimată la 150 de milioane de lire sterline. Potrivit unor documente depuse în instanță anul trecut, bunurile personale ale lui Oliver nu sunt în pericol, chiar dacă rețeaua de restaurante intră în faliment.

În 2017, starul TV a închis șase restaurante, dând vina pe Brexit, care urma să scumpească produsele importate și să conducă la scăderea numărului de clienți.

Maestrul bucătar britanic Jamie Oliver a început să gătească în localul părinţilor săi, The Cricketers, din Clavering, Essex, la vârsta de opt ani şi foarte repede a făcut o pasiune pentru gătit, care nu l-a părăsit în perioada instruirii de la restaurantele Neal Street şi River Cafe.

În 2002, el a deschis restaurantul Fifteen în Londra şi fundaţia de caritate asociată, The Fifteen Foundation, care continuă să instruiască persoane tinere dezavantajate pentru a deveni bucătari-şefi. În momentul de faţă, mai sunt încă trei restaurante Fifteen în lume, la Cornwall, Amsterdam şi Melbourne, ulterior Jamie deschizând şi un lanţ de restaurante centrale în Regatul Unit, care se numesc Jamie's Italian.

Restaurantele lui Jamie Oliver s-au înmulţit în ultimii ani, pe măsură ce renumitul maestru bucătar s-a folosit de celebritatea sa pentru a promova campanii ce militează pentru o mai bună alimentaţie a elevilor în şcoli şi pentru angajarea tinerilor în industria alimentară.

Chestiunile ecologice au ocupat un loc proeminent printre interesele sale. Cartea lui de reţete culinare de criză, care îi învaţă pe cititori cum să evite să irosească alimentele, a fost promovată de campania Love Food Hate Waste, finanţată din fonduri guvernamentale, iar restaurantele sale îşi afirmă angajamentul faţă de cauza reciclării.

În ultimii ani, Jamie Oliver a pledat pentru introducerea educaţiei alimentare ca materie de studiu în şcoli. Acesta a lansat și un documentar care promovează un "război absolut" împotriva zahărului şi a îndulcitorilor artificiali, însă demersul său a fost criticat de unii dintre colegii săi de breaslă.