Angelina Jolie şi BBC World Service lucrează la conţinuturi online pentru copii pe tema coronavirusului. Starul este de părere că pandemia de COVID-19 va fi un subiect despre care copiii de acum îşi vor aminti toată viaţa. Actriţa a donat 1 milion de dolari pentru alimente destinate copiilor.

HotNews.roFoto: Hotnews

Actriţa americană Angelina Jolie colaborează cu BBC World Service pentru realizarea de conţinuturi digitale speciale pentru copii pe tema pandemiei de COVID-19.

Starul hollywoodian, producător executiv al programului BBC „My World”, a declarat: „Copiii nu au mai lipsit de la şcoală atât de mult din Al Doilea Război Mondial”.

„Acest lucru este ceva ce îşi vor aminti toată viaţa”, a mai spus actriţa, potrivit rte.ie. „Modul în care se descurcă cei mici în această perioadă - de la instrumentele şi informaţiile pe care le pot accesa la mijloacele de comunicare - va fi unic pentru generaţia lor”, a fost de părere Jolie.

Jolie colaborează încă de anul trecut cu BBC pentru o emisiune dedicată copiilor. Actriţa în vârstă de 44 de ani, emisar special al Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al ONU, consideră că viitoarea generaţie trebuie să fie pregătită pentru a gestiona probleme globale şi spune că nu vrea să îi educe doar pe cei şase copii ai ei.

Săptămâna trecută, Angelina Jolie a donat 1 milion de dolari pentru alimente destinate copiilor care ar putea fi afectaţi de pandemia provocată de noul coronavirus, susține Mediafax.