Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan Markle, au anunţat că donează profitul înregistrat de transmisiunea nunţii lor de către BBC pentru a sprijini familiile nevoiaşe în timpul pandemiei de Covid-19.

HotNews.roFoto: Hotnews

Suma care va merge spre Feeding Britain este de 90.000 de lire sterline.

Feeding Britain este o organizaţie care face eforturi pentru a sprijini oamenii nevoiaşi şi este prezidată de Arhiepiscopul de Canterbury, care a oficiat ceremonia din 2018.

Un purtător de cuvânt al celor doi a spus că ei au „amintiri dragi” din timpul vizitei făcute la un târg al organizaţiei şi că au fost impresionaţi de munca celor implicaţi în proiect.

Prinţul Harry şi Meghan Markle au planuri de a-şi lansa propria organizaţie nonprofit, Archewell.

Pe 31 martie 2020, cuplul şi-a încheiat angajamentul faţă de familia regală britanică, după ce a ajuns la un acord cu regina Elizabeth II în luna ianuarie.

Iniţial, familia prinţului Harry s-a mutat în Vancouver, însă în martie au apărut informaţii că se relochează în California, transmite News.ro.