Muzicianul englez Robert Plant, fondator al trupei Led Zeppelin, a făcut „o donaţie generoasă” unui producător local de echipamente pentru personalul medical, scrie NME.

HotNews.roFoto: Hotnews

Plant a donat pentru un producător de haine din oraşul lui natal, Kidderminster, căruia i-a fost solicitat de spitalul din localitate să confecţioneze echipamente.

Luna aceasta, M.G. Sportswear a primit o comandă din partea echipei spitalului local, care, a spus compania, voia să plătească echipamentele.

„Ne-am gândit că este revoltător că aceşti lucrători din prima linie trebuie să plătească şi să îşi rişte şi vieţile în fiecare zi pentru a ne proteja împotriva Covid-19”, a spus Kim Calder, organizatoarea strângerii de fonduri pentru M.G. Sportswear.

Robert Plant a declarat pentru ziarul local The Shuttle: „Fiecare se află în propriul vacuum în casa lui, simţindu-se relativ în siguranţă. Sunt încântat să pot să ajut munca pe care aceşti oameni buni o fac pentru asistentele, medicii, îngrijitorii din prima linie, oferindu-le măşti şi halate atât de necesare”.

Kim Calder a lăudat acţiunea lui Plant: „Tocmai am primit o donaţie generoasă din partea lui Robert Plant, care asigură faptul că putem continua să cumpărăm material”.

În decurs de 48 de ore de la lansarea stângerii de fonduri, firma a primit suficiente donaţii pentru a începe lucrul. M.G. Sportswear plănuieşte să producă, săptămânal, între 300 şi 500 de seturi de echipamente, care vor fi donate Kidderminster Hospital, St Richard’s Hospice, Russells Hall Hospital şi New Cross Hospital, informează News.ro.