Astrid Kirchherr, fotografa celor de la The Beatles, a murit la 81 de ani

de Red. Life     HotNews.ro
Sâmbătă, 16 mai 2020, 14:23 Life | Showbiz


Astrid Kirchherr si componentii The Beatles
Foto: Captura YouTube
Fotografa germană Astrid Kirchherr, care a contribuit la popularizarea trupei The Beatles, a murit la vârsta de 81 de ani, anunţă BBC.

Ea a realizat primele fotografii cu trupa în timpul rezidenţei acesteia la Hamburg, la începutul anilor 1960, şi este creditată că a ajutat la dezvoltarea stilului vizual al grupului.

Decesul ei a fost anunţat de Mark Lewisohn, specialist în The Beatles, care a spus că ea a murit pe 13 mai după o scurtă boală.

„Darul ei oferit The Beatles a fost incomensurabil”, a scris el pe Twitter.

Kirchherr a descoperit trupa într-un club din Hamburg. „Mintea mea părea un carusel, arătau absolut incredibil. Întreaga mea viaţă s-a schimbat în câteva minute. Tot ce îmi doream era să fiu cu ei şi să îi cunosc”, i-a declarat ea lui Bob Spitz, biograf al The Beatles.

Astrid Kirchherr a început o relaţie cu Stuart Sutcliffe, primul basist al grupului, şi ea a fost cea care i-a tăiat părul în stilul devenit apoi emblematic al trupei. S-au logodit la scurt timp, însă Sutcliffe a murit în 1962 din cauza unei hemoragii cerebrale, la doar 21 de ani.

„A fost şi încă este dragostea vieţii mele”, declara ea pentru NPR în 2010.

Kirchherr, care a fost căsătorită de două ori, a rămas apropiată trupei după moartea lui Sutcliffe şi a fotografiat-o pe parcursul anilor 1960.

În 2010, o selecţie a fotografiilor ei a fost expusă în Liverpool, apoi publicată în albumul „Astrid Kirchherr, A Retrospective”.

În ultimii ani, Kirchherr a lucrat ca stilist şi designer de interior şi a deschis un magazin foto în Hamburg, oraşul ei natal, transmite News.ro.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2281 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by