Cher, la 74 de ani: "Mi-e frică, sunt astmatică şi în grupa de risc. Acest virus nu este o glumă"

de Red. Life     HotNews.ro
Miercuri, 20 mai 2020, 16:30 Life | Showbiz


Cher
Foto: Captura Instagram
​​​Cântăreaţa americană Cher, care a împlinit miercuri vârsta de 74 de ani, a mărturisit că, suferind de astm şi având în vedere vârsta pe care o are, face parte din grupa de risc şi se teme pentru viaţa ei din cauza Covid-19.

Aflată în izolare, în casa ei din Malibu, Cher a declarat într-un interviu acordat El Pais că „nu este atât de greu ca în cazul altora”.

Mama artistei are 92 de ani

„Este evident, dar nu pot să nu mă întristez”. Îşi sună mama în vârstă de 92 de ani în fiecare zi. Chiar dacă ea locuieşte „la capătul străzii” şi ar putea să meargă să o vadă de departe, preferă să o apeleze.

Artista, care şi-a anulat, ca mulţi alţii, concertele programate anul acesta, din cauza pandemiei, locuieşte împreună cu fiul ei, Elijah Blue, în vârstă de 43 de ani, şi cu soţia lui.

Îi e frică de coronavirus

„Mi-e frică. Sunt astmatică şi, la vârsta mea, în grupa de risc. Acest virus nu este nicio glumă”, a declarat ea.

Cher a spus că a început un nou proiect artistic, însă nu a oferit detalii, dar şi să înregistreze diverse cântece. Ea a lansat recent o versiune în limba spaniolă a melodiei „Chiquitita” (Abba) cu scopul de a strânge bani pentru lupta împotriva Covid-19 prin Unicef.

A luat lecții de spaniolă pentru ultima melodie

„M-am gândit că trebuie să fac ceva, nu puteam sta cu braţele încrucişate”, a adăugat ea. Videoclipul a fost filmat în casa ei şi a fost lansat pe 9 mai. Pentru această piesă, ea a luat lecţii de limbă spaniolă şi se arată încântată de rezultat.

Îl sprijină pe Joe Biden

În acelaşi interviu, cântăreaţa a mai spus că îl sprijină pe Joe Biden, „un vechi prieten”, în alegerile prezidenţiale şi a criticat modul în care administraţia Trump a gestionat şi gestionează criza sanitară.

Donald Trump: Cel mai prost președinte

„Ce avem nu e un preşedinte. Este omul cel mai prost, mai rasist, sexist, incult care a existat vreodată. Şi dacă este ceva care realmente m-a întristat din ceea ce a făcut este felul în care a scos Statele Unite din lume.

Eu călătoresc peste tot de la vârsta de 19 ani şi mereu m-am simţit în largul meu. Să fiu americancă înseamna să fiu câte puţin din fiecare loc, pentru că aici trăiesc oameni din toată lumea. Dar de când acest om a ajuns la putere, oriunde mă duc mă simt ca o străină. Mi-e ruşine cu ţara din care vin. Este foarte trist”.

Este conştientă că nu va fi uşor pentru Biden să îl învingă, „dar nu putem să menţinem un om care spune în faţa ţării să ne injectăm clor”. „Distruge ţara”, a subliniat ea.

Cher, activitate de peste 50 de ani

Cher (Cherilyn Sarkisian LaPiere), născută pe 20 mai 1946, este cântăreaţă, actriţă, compozitoare şi producătoare americană de orgine armeană. După ce a devenit cunoscută în 1965 ca parte a duoului pop-rock Sonny & Cher, a reuşit să îşi construiască şi o carieră solo de succes.

Cu o activitate de peste 50 de ani, Cher este una dintre cele mai cunoscute cântăreţe din lume, iar albumele ei au fost vândute în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial. Printre cele mai cunoscute single-uri ale ei se numără „Gypsys, Tramps & Thieves", „Dark Lady", „If I Could Turn Back Time", „The Shoop Shoop Song" şi „Believe".

Între altele, de-a lungul carierei a câştigat un trofeu Grammy din şapte nominalizări. În 2018, a fost premiată la gala Kennedy Center Honors pentru contribuţia adusă artei, informează News.ro.

Cher, melodie lansată în luna mai a acestui an:







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1328 vizualizari

  • 0 (6 voturi)    
    la 74 de ani... (Miercuri, 20 mai 2020, 16:40)

    demaGOGU [utilizator]

    ...bunicii nostri aveau deja pregatite, demult! , cele necesare 'marii treceri'.
    • +3 (3 voturi)    
      Exact (Miercuri, 20 mai 2020, 16:46)

      Marionete [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

      Iar acum 200 de ani le aveau pregatire de la 50.
  • +1 (3 voturi)    
    Starurile pusi sa manipuleze (Miercuri, 20 mai 2020, 17:35)

    TrickyWicky [utilizator]

    Nu virusul iti cauzeaza moartea ci nanoparticulele die metale grele din aer care sunt buni conductori de electricitate si radiatia electro magentica de la telefon si de la antenele celulare care iti f--e circulatia - apoi plamanii - respiratia - rinichii etc
  • 0 (0 voturi)    
    vai (Miercuri, 20 mai 2020, 17:37)

    baronul stanganbuch [utilizator]

    ce rau mi-ar parea ca acest barbat de 74 de ani sa se imbolnaveasca si cum chirurgul plastician nu prea stie sa trateze gripa asta parsiva chinezeasca si cam rasista...


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by