Israel: Celebrul model Bar Refaeli a fost condamnată pentru evaziune fiscală
Purtând mască de față, în conformitate cu reglementările legale, Refaeli și mama ei, Zipi, au mărturisit că au făcut evaziune fiscală și au evitat plata impozitelor de 10 milioane de dolari.
În cadrul unui acord încheiat luna trecută, Refaeli va face nouă luni de serviciu în folosul comunității, iar mama ei va fi trimisă la închisoare pentru 16 luni. De asemenea, li s-a solicitat să retuneze statului și banii datorați din impozite.
Avocații lui Refaeli au susținut în pledoaria finală că ea nu a eludat în mod intenționat impozitul.
Autoritățile israeliene spun că Bar Refaeli nu și-a plătit taxele în perioada 2006 - 2012, aceasta susținând că în acei ani reședința ei principală a fost în SUA. În același timp, top-modelul ar fi declarat autorităților americane că reședința sa principală este în Israel. Astfel, Refaeli ar fi ascuns de autoritățile israeliene o sumă de peste 6 milioane de dolari.
Modelul de 35 de ani și mama ei au fost cercetate pentru că nu au raportat deduceri la bunuri de lux și alte avantaje care ar fi trebuit să fie supuse impozitului pe venit.
Deși a primit ordin să rămână în Israel, cu excepția cazului în care i s-a acordat o aprobare specifică pentru a pleca, Refaeli și-a menținut statutul de personalitate populară TV. Anul trecut, ea a fost gazda concursului Eurovision la Tel Aviv.
Bar Refaeli, în vârstă de 33 de ani, a apărut în revista Sports Illustrated în 2009 şi 2010 și este unul dintre "îngerii" casei de lenjerie intimă Victoria's Secret. Actriță și femeie de afaceri, Bar Refaeli este considerată unul dintre cele mai celebre modele din Israel.

Ce metode au folosit Franța și Germania pentru a vaccina cât mai multe persoane vulnerabile și cum s-ar aplica și în România
FOTO Pistele de biciclete de pe Splaiul Independenței, trasate vara trecută de o companie municipală și care costă circa 1,5 milioane lei, au început să se degradeze
Nici viața de vegetarian nu e ușoară...fasolea, uleiul, pâinea și brânzeturile sunt în topul scumpirilor comunicate de INS
Din culisele ședinței Coaliției / Ce și-au reproșat PNL și USR în spatele ușilor închise / UDMR, nemulțumită de Stelian Ion
Vicepremierul Dan Barna, la HotNews LIVE: Ce s-a întâmplat la Spitalul Foișor, o sincopă de comunicare. Pentru un pacient care trebuie relocat în alt spital, că e dimineață, la prânz sau seara e o chestiune de percepție
Mitul că lockdownul ajută cuplurile să procreeze se spulberă de la lună la lună. Și nu doar în România, ci în aproape întreaga Europă
In acest climat, oamenii de rand sunt si ei prisi in caruselul likeurilor.