Înainte să existe Hollywoodul a existat Vestul Sălbatic. O frontieră cu aventuri la alegere, unde cei puternici și îndrăzneți au bătătorit pistele și cei slabi au stat acasă.

The Good, The Bad and The UglyFoto: Pixy.org

Cu înclinațiile sale naturale, nu este de mirare că industria filmului s-a repezit la genul western ca purceii la mâncare. Westernul este tărâmul în care cei în afara legii se confruntă cu vânătorii de recompense, ordinea cu haosul și oamenii cu natura nemiloasă. Urcați în șaua streamingului pentru filme de cea mai bună calitate: va fi o cavalcadă sălbatică.

1. Butch Cassidy and the Sundance Kid

Credeți sau nu, acest film nu are nicio legătură cu iubitul festival american indie. Selectat pentru United States Film Registry, este o poveste clasică despre doi bandiți care se îndreaptă spre noi lovituri după un jaf neglijent de tren. (Hulu, Amazon)

2. The Good, The Bad and The Ugly

Regizat de Sergio Leone, vizionarul Westernului Spaghetti, filmul este un film epic italian despre epoca Războiului Civil, în care trei bărbați se luptă pentru o comoară ascunsă. (Netflix, Apple)

3. The Searchers

Nimic nu seamănă mai bine a „Western” decât un film cu John Ford regizor și John Wayne în rolul principal. Wayne întrupează un veteran al Războiului Civil care se angajează împreună cu nepotul său în căutarea nepoatei răpite. (Amazon, Apple)

4. High Noon

Un șerif în pragul retragerii prinde veste că un grup de bandiți plănuiește să-l ucidă a doua zi la amiază. Confruntat cu o dilemă morală, el trebuie să se hotărască dacă să-i înfrunte singur sau să fugă din oraș și să renunțe la insignă cu adevărat. (Apple, Amazon)

5. Stagecoach

Un alt clasic de John Ford cu John Wayne, Stagecoach urmărește traseul unui grup pestriț de pasageri și călătoria prin Vestul Sălbatic spre New Mexico în 1880. (Apple, Amazon)

6. True Grit

Hailee Steinfeld, Jeff Bridges și Matt Damon sunt vedetele acestui western al fraților Coen, un trio improbabil în care-și unesc forțele când își dau seama că urmăresc același criminal. Ceea ce începe ca o urmărire pornită de o fiică hotărâtă să-și răzbune tatăl ucis devine un test periculos și aventuros al adevăratului curaj. (Netflix, Amazon, Apple)

7. No Country for Old Men

Alt western al fraților Coen din secolul XXI, No Country for Old Men este drumul lui Josh Brolin care este vânat după ce pune mâna pe banii dintr-o afacere cu droguri ratată. N.Red.: Javier Bardem este inegalabil în rolul urmăritorului. (Netflix, Amazon, Apple)

8. Red River

John Wayne este un om de la frontieră care-și mână cireada spre Missouri cu speranța că va culege roadele după ce a muncit din greu. Dar calea sa spre răsplată devine periculoasă după ce echipa sa de ajutoare odată loiale începe să i se întoarcă împotrivă. (Amazon, Apple)

9. The Wild Bunch

Un film despre o lovitură devenit western, The Wild Bunch urmărește lovitura finală a unui bandit împreună cu gașca sa sălbatică. Dar retragerea din viața aventuroasă devine mai îndepărtată când își dă seama că lovitura este regizată de vechiul său partener. (Apple, Amazon)

10. My Darling Clementine

Nicio răzbunare nu este mai totală decât să revii în orașul în care ți-a fost ucis fratele și să devii șerif. Făcut după biografia ficțională „Wyatt Earp: șeriful frontierei, My Darling Clementine urmărește calea spre răzbunare a lui Earp, în care-și găsește și scopul, și dragostea. (Apple, Amazon)

11. Rio Bravo

John Wayne îl joacă pe șeriful din Rio Bravo, Texas. El arestează un bărbat pentru o crimă, ajutat de bețivul orașului, jucat de Dean Martin. Dar misiunea șerifului devine de două ori mai grea când realizează că ucigașul este fratele unui fermier bogat care vrea să-l elibereze. (Apple, Amazon)

12. Once Upon A Time in the West

Un alt western spaghetti clasic de Sergio Leone. Este o povestire cu două planuri despre incidente separate în orașul-ficțiune Flagstone. Unul: o dispută pentru pământ. Celălalt: răzbunare. (Esquire)

Citește și: