Dustin Diamond, actorul care l-a interpretat pe Screech în serialul „Salvați de clopoțel”, a murit luni, la trei săptămâni după ce a fost diagnosticat cu cancer în stadiul 4. El avea 44 de ani.

HotNews.roFoto: Hotnews

Decesul a fost confirmat pentru revista Rolling Stone de impresarul actorului, Roger Paul.

„A fost diagnosticat cu această formă brutală, necruțătoare de cancer malign cu doar trei săptămâni în urmă”, a spus agentul actorului într-un comunicat.

„În tot acest timp, cancerul s-a răspândit rapid în corp; singura consolare fiind că durat puțin. Dustin nu a suferit. Nu a trebuit să zacă cu dureri. Pentru asta, suntem recunoscători”, a mai spus Roger Paul.

Dustin Diamond a cucerit asistența și și-a făcut intrarea în lumea cinematografiei cu rolul Screech din sitcomul „Salvați de clopoțel” („Saved by the Bell”).

Ajuns la 44 de ani, actorul a primit săptămânile trecute o veste teribilă: a fost diagnosticat cu cancer pulmonar în stadiul 4.

Diamond a apărut în toate cele 86 de episoade din „Salvați de clopoțel”, serial care a fost filmat între 1989 și 1992.

O reuniune a „Salvați de clopoțel” a avut loc anul trecut, prin intermediul platformei Peacock, dar Dustin Diamond nu a fost invitat să participe.

„Este ceva în care am pus multă energie și timp (n.r. proiectul "Salvați de clopoțel"). Cum să ai "Salvați de clopoțel" fără Screech? Corect? Pare o oportunitate ratată”, comenta Diamond în luna februarie a lui 2020.

În 1988, când avea 11 ani și era în clasa a cincea, Diamond a depășit 5.000 de alți copii pentru a obține rolul lui Samuel "Screech" Powers în comedia Disney Channel „Good Morning, Miss Bliss”, care a precedat „Saved by the Bell”, scrie Mediafax.

Spectatorii l-au urmărit pe Dustin Diamond crescând, în timp ce el continua să îl interpreteze pe Screech în Saved by the Bell, care a durat patru sezoane (1989-93), Saved by the Bell: The College Years (un sezon de primăvară, 1993-94) și Saved by the Bell: The New Class (șapte sezoane, 1994-2000). Când a fost difuzat ultimul episod, Diamond avea 23 de ani.

În anii următori, Diamond a început o nouă carieră drept comic de stand-up.

A scris despre culisele serialelor în cartea sa „Behind the Bell”. Diamond a apărut și în filmele Made (2001), Pauly Shore Is Dead (2003), Dickie Roberts: Former Child Star (2003), Tetherball: The Movie (2010), All Wifed Out (2012) și College Fright Night (2014) și a fost producător executiv al filmului de televiziune din 2014 The Unauthorized Saved by the Bell Story.