Actriţa britanică Esmé Bianco, cunoscută marelui public pentru rolul din "Game of Thrones", a depus vineri plângere contra cântăreţului american Marilyn Manson, acuzându-l de viol, abuzuri sexuale sadice şi violenţe repetate, scrie AFP, preluată de News.ro.

Esme BiancoFoto: ANGELA WEISS/AFP/ Profimedia

Mai multe femei, între care actriţa Evan Rachel Wood, l-au acuzat recent pe cântăreţ, pe numele său adevărat Brian Warner, de hărţuire şi de viol. Acesta a dezminţit acuzaţiile, asigurând că "relaţiile sale intime au fost întotdeauna în întregime consimţite".

Conform plângerii depuse la tribunalul din California, Esmé Bianco a fost invitată de două ori la Los Angeles de Marilyn Manson în vederea angajarii. Dar ea a spus că în schimb a avut parte de acte de violenţă sexuală, afirmând în special că a fost tăiată, biciuită şi electrocutată de cântăreţ.

"Domnul Warner a violat-o pe domnişoara Bianco în mai sau în perioada mai 2011", se poate citi în plângere. "Domnul Warner a comis acte sexuale cu domnişoara Bianco pe când era inconştientă sau incapabilă să-şi dea consimţământul" şi "a comis agresiuni sexuale de mai multe ori".

Avocatul cântăreţului, Howard King, a declarat pentru AFP că acuzaţiile lui Esmé Bianco sunt "probabil false", precizând că ea cere "despăgubiri financiare scandaloase pentru comportamente care nu au avut loc niciodată". "Noi vom contesta ferm aceste acuzaţii la tribunal", a adăugat el în comunicat.

În februarie anul trecut, Poliţia din Los Angeles a anunţat că anchetează acuzaţii de violenţe în cuplu contra cântăreţului, pentru fapte comise între 2009 şi 2011, fără a dezvălui indentitatea victimelor. Data şi locul conincid cu acuzaţiile lui Esmé Bianco.

Actriţa în vârstă de 38 de ani, care era fan Marilyn Manson în adolescenţă, a apărut în 14 episoade din serialul "Game of Thrones", între 2011 şi 2013, în rolul unei prostituate numită Ros.

Esmé Bianco a explicat vineri pe reţelele de socializare că a decis să vorbească public pentru a-l împiedica pe Manson "să distrugă şi alte vieţi şi să ajute şi alte victime să-şi revendice drepturile în justiţie".

Tânăra a spus că i-a făcut o vizită cântăreţului pentru prima dată în 2009, la Los Angeles, pentru filmări la ceea ce credea ea că este un videoclip. Dar timp de patru zile, ea a fost obligată să stea în lenjeria intimă, privată de somn şi drogată înainte de a fi "bătută fizic de Warner", în special cu ajutorul unui bici care, potrivit acestuia din urmă, "era folosit de nazişti".

Mai târziu în 2009, Marilyn Manson i-a făcut o vizită la Londra şi ar fi avut o relaţie consensuală, se arată în plângere.

În 2011, actriţa s-a mutat la Los Angeles, unde ea credea că va juca într-un lungmetraj cu Marilyn Manson. Ea a susținut că a petrecut două luni şi jumătate suportând "abuzuri constante" şi un şantaj de viză din partea cântăreţului.