Vocalistul grupului italian Måneskin, care a câștigat Eurovision 2021, nu s-a drogat, a asigurat organizatorul competiției luni, subliniind că testul de screening a fost negativ, potrivit AFP.

Vocalistul Maneskin, Damiano DavidFoto: Vladimir Astapkovich / Sputnik / Profimedia

„Nu a avut loc niciun consum de droguri (...) și considerăm că cazul este închis”, a declarat Uniunea Europeană a Radiodifuziunii (EBU) într-un comunicat.

Solistul trupei italiene Maneskin, câștigătoarea Eurovision 2021, a fost nevoit să facă un test antidrog, în urma controverselor provocate de un videoclip devenit viral în care solistul Damiano David poate fi văzut aplecându-se și atingând masa cu nasul, în timpul competiției de la Rotterdam, au anunțat duminică organizatorii concursului, scrie Agerpres, citând AFP. Artistul a respins ferm că ar consuma droguri, explicând că s-a aplecat pentru că chitaristul tocmai spărsese un pahar.

Formaţia italiană Maneskin, alcătuită din patru membri, trei băieţi şi o fată, a fost declarată câştigătoarea concursului Eurovision 2021, desfăşurat în Olanda.

Grupul a avut o prestaţie puternică, impresionând cu o piesă rock foarte antrenantă, în stil "garage rock", intitulată "Zitti e buoni", care s-a aflat în fruntea pronosticurilor specialiştilor. Graţie unui important impuls al voturilor din partea publicului, reprezentanţii Italiei au acumulat un total de 524 de puncte.

Maneskin au câştigat cu aceeaşi melodie şi marele premiu la ediţia 71 a festivalului cântecului de la San Remo din 2021.