Miercuri se împlinesc 11 de ani de când îndrăgitul actor Jean Constantin a murit, la 81 de ani, în locuința sa de Constanța. Pe 26 mai 2010, actorul a fost găsit decedat în locuința sa de o vecină, moartea venind după o perioadă în care Jean Constantin fusese internat în spitale din Constanța și București, cu afecțiuni cardiace.

Jean ConstantinFoto: Agerpres

Actorul a continuase să joace la Teatrul Fantasio din Constanța până în zilele de dinaintea morții sale.

Jean Constantin a fost „pată de culoare" din filme, cum se autointitula, fie că e vorba de personajele Ismail, Parpanghel sau Somali.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, prestațiile sale bucurându-se întotdeauna de o deosebită popularitate, atât în teatrul de revistă (monologuri, cuplete vesele), cât și în aparițiile televizate.

Jean Constantin s-a născut la 21 august 1928, la Techirghiol, și a jucat, de-a lungul carierei, în peste 50 de filme, cele mai cunoscute dintre acestea fiind "Prea mic pentru un război atât de mare" (1969), "Răzbunarea haiducilor" (1968), Haiducii lui șaptecai (1970), Seria B.D., "Felix și Otilia" (1972), "Nu filmăm să ne amuzăm" (1974), serialul tv "Toate pânzele sus" (1976), "Eu, tu și Ovidiu" (1977), "Revanșa" (1978), "Duelul" (1981), "Nea Marin miliardar"(1979), "Iancu Jianu, haiducul" (1981), "Pruncul, petrolul și ardelenii" (1981), "Colierul de turcoaze" (1985), "Masca de argint" (1985), "Coana Chirița" (1986), "Miss Litoral" (1990), "A doua cădere a Constantinopolului" (1993), "Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii" (2006), "Păcală se întoarce" (2006) și "Supraviețuitorul" (2008).

În 2003 a primit, din partea UNITER, premiul special pentru teatru de revistă.

La 3 martie 2008, îndrăgitul actor a primit Premiul pentru întreaga activitate, la cea de-a doua ediție a Galei Premiilor Gopo.

A fost învestit drept Cavaler de Malta al Ordinului „Sf. Ioan” de la Ierusalim, în cadrul unui ceremonial desfășurat într-o sală a Muzeului de Istorie a Bucovinei din Suceava, potrivit Cinemagia.