Actorul Joe Lara, cunoscut din serialul „Tarzan: The Epic Adventures”, se afla la bordul unui mic avion care s-a prăbuşit în Tennessee, Statele Unite. Duminică, salvatorii nu mai aveau nicio speranţă să găsească supravieţuitori, relatează AFP.

Joe LaraFoto: joelara.com

„Nu mai căutăm supravieţuitori în acest stadiu”, a declarat şeful echipei de intervenţie, Joshua Sanders, într-o conferinţă de presă, potrivit News.ro. Duminică după-amiază, au fost descoperite „mai multe părţi ale avionului precum şi rămăşiţe umane”.

Avionul decolase sâmbătă de pe aeroportul din Smyrna, în Tennessee, în direcţia Palm Beach, Florida. Dar s-a prăbuşit la puţin timp după decolare în lacul Percy Priest, la 20 de kilometri sud de Nashville.

Joe Lara, 58 de ani, a devenit celebru pentru interpretarea rolului principal din serialul „Tarzan: The Epic Adventures” (1996-1997).

Soţia sa Gwen Shamblin Lara, de asemenea în avion, conducea un grup de creştini specializat în promovarea pierderii în greutate, Weigh Down Ministries.