Actriţa Amber Heard, fosta soţie a lui Johnny Depp, a anunţat că a născut primul copil, o fetiţă de nume Oonagh Paige, scrie CNN.

Amber HeardFoto: Flickr

Interpreta din „Aquaman” a împărtăşit vestea celor 3,9 milioane de urmăritori de pe Instagram , precizând că şi-a dorit un copil „în condiţiile mele”.

„Sunt atât de entuziasmată să împart vestea asta cu voi”, a scris ea, alături de o fotografie în care o ţine la piept pe fetiţă. Oonagh s-a născut pe 8 aprilie 2021, a scris actriţa.

„Acum patru ani, am decis că vreau un copil. L-am vrut în propriile condiţii”, a relatat aceasta.

Amber Heard, care se află într-o relaţie cu fotografa Bianca Butti de la începutul anului trecut, a spus că ar vrea ca într-o zi societatea să considere normal „să nu-ţi doreşti un inel pentru a avea o familie”.

„Ea este începutul vieţii mele”, a mai afirmat aceasta.

Actriţa Amber Heard, în vârstă de 35 de ani, a fost căsătorită cu Johnny Depp, divorțul dintre cei doi fiind finalizat în ianuarie 2017, după mai multe luni în care ea l-a acuzat de violenţă domestică, iar starul a acuzat-o de şantaj financiar.