ABBA își prezintă noul album, primul în aproape 40 de ani

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 2 septembrie 2021, 20:49 Life | Showbiz


ABBA
Foto: Twitter
Grupul pop suedez ABBA a prezentat joi un nou album cu piese originale, primul de când cei patru membri ai lor s-au despărțit în urmă cu aproape 40 de ani, scrie AFP.

„Am făcut un nou album”, au declarat Björn Ulvaeus, în vârstă de 76 de ani, și Benny Andersson, în vârstă de 74 de ani, la un eveniment desfășurat la Londra, unde a fost redată una dintre piesele „I Still Have Faith in You” („Încă mai cred în tine”) .

ABBA este o formație suedeză de muzică pop activă din 1972 până în 1982, reunindu-se în 2018. Trupa este formată din muzicienii Benny Andersson și Björn Ulvaeus, Anni-Frid Lyngstad și Agnetha Fältskog. Cei patru au dominat clasamentele muzicale mondiale între mijlocul anilor 1970 și începutul anilor 1980.

Grupul a vândut peste 370 de milioane de înregistrări până în prezent. ABBA este de asemenea primul grup pop din Europa continentală care s-a bucurat de mare succes în clasamentele lumii anglofone (în principal în Regatul Unit, Statele Unite, Canada, Australia și Noua Zeelandă), iar ca urmare a popularității sale enorme li s-au deschis apoi și ușile scenelor Europei continentale.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















34229 vizualizari

  • -17 (29 voturi)    
    Waterloo (Joi, 2 septembrie 2021, 21:13)

    Nyk1 [utilizator]

    Acum realizez de ce au o melodie despre celebrul oraș unde s-a petrecut bătălia cu același nume: au văzut-o live în tinerețile lor!
    • +17 (21 voturi)    
      Vai, ce gluma inspirata ! (Joi, 2 septembrie 2021, 22:33)

      FlorinG [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      Atat ai gasit sa spui despre ABBA ? Putin...foarte putin...
  • -10 (14 voturi)    
    - istorie - (Joi, 2 septembrie 2021, 22:52)

    Menscorpore [utilizator]

    - de fapt n-a fost vorba decat de bani si faima.
    - ca la toti ceilalti artisti.
    - acestora despre care-i vorba aici, nu le-a stat rau.
    - pentru genul pe care-l practicau, compuneau decent.
    - placut multora pentru vremea aia, mai putin unora.
    - a intra in istorie este o ambitie umana practicata de
    multi, din toate timpurile.
    - diferenta consta numai in scopul si moralitatea luptei.
    - la fel in cazul celor ce nu vor sa intre in istorie.
    - si acestia trebuie sa duca o lupta cu scop si morala.
    • 0 (0 voturi)    
      -10(minus10)(din14) (Vineri, 10 septembrie 2021, 22:57)

      Menscorpore [utilizator] i-a raspuns lui Menscorpore

      - am studiat si eu putina muzica - 13 ani la scoala
      si 3 ani cu profesor particular.
      - am gandit postarea mea in asa fel incat sa fie
      neutra, informala, ponderata si pedagogica.
      - dar am gandit-o si ca pe un sondaj.
      - imi dau seama ca 32 de ani dupa trauma din '89
      au format oameni dupa niste foarte diferite tipare
      si calitati.
      - tinerii de azi au pretentii complet nejustificate, iar
      batranii sant prea ingaduitori, daca nu chiar pe
      dinafara.
      - formatia ABBA a delectat, in mare, TOATE
      generatiile (concomitente) dinainte si-o perioada
      dupa '89.
      - idealurile artistice ale formatiei au inspirat
      caractere ponderate si statornice.
      - asa ceva nu mai exista azi.
      - ci regula este, de sus pana jos, ambitie, tupeu,
      ignoranta, bani si rautate.
  • +11 (17 voturi)    
    ABBA este un super (Vineri, 3 septembrie 2021, 1:15)

    Timonierul [utilizator]

    grup muzical, știe toată lumea , dar sa revii pe treapta cea mai înaltă a muzicii la vârsta lor este demn de adorat.
    Acest grup, la faima lor nu sunt interesați in bănet , doar dragostea adevarata pentru muzica de calitate , pentru unii, alți prefera zbuciumați și lătraturi , ….chestie de gust….

    Recunosc ca am fost și rămân un admirator
    Bravo ABBA !
    • -1 (9 voturi)    
      Gresesti amarnic, (Vineri, 3 septembrie 2021, 11:19)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Timonierul

      ei chiar pentru bani s-au despartit in 1982, mai bine zis nu s-au inteles cum sa imparta banii.
      cat despre muzica, cine stie cine le va compune noul album. E greu de crezut ca mai pot compune ceva, la varsta lor si acum cand gusturile muzicale s-au schimbat atat.
      Björn Kristian Ulvaeus sufera de Altzeimer, el se uita la concerte cu Abba si nu isi aminteste ca a fost membru al formatiei, este nascut in 1945, e greu de crezut ca mai poate compune ceva la 76 ani si suferind de pierderi de memorie..
      • +5 (5 voturi)    
        Nume mincinos .. (Vineri, 3 septembrie 2021, 14:17)

        Timonierul [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        ăștia care fac comentarii răutăcioase ( ca sa fiu politicos)
        Auzi tu : ăla e născut in 1945 la vârsta lui e senil și le compune cântecel altcineva , probabil nascu in 1946….
        Este chestie de gust, dar latraturile analfabeților de azi , zău ca nu este muzica, nici notele nu le au învățat , muzica de proasta calitate inspirata de hoți, criminali si kur…e din ghetourile unde nu poți circula nici noaptea

        Muzica de azi, de fapt nu este muzica inspirata sau gândită de un cerebel, doar un joc de pe calculatorul copiilor

        Auzi : se construiește o arena specială la Londra pentru concertul ( vrei nu vrei) istoric .
        Da , ABBA este oricând un super grup alături de Beatles and Rolling Stone …care a creat Muzica !
  • -9 (15 voturi)    
    - (Vineri, 3 septembrie 2021, 9:31)

    andrei9999 [utilizator]

    s-au terminat banii? ca au niste fete plictisite...
  • +1 (7 voturi)    
    Talent adevarat. Bravo lor ! (Vineri, 3 septembrie 2021, 10:58)

    Ochiana [utilizator]

    Pe vremea lor inca se canta din dragoste pentru muzica si nu exista o armata de la marketing sa-i promoveze.
    Vad comentariile rautacioase siimi pare rau.Sunt sigura ca nu au ascultat nici macar 5 melodii ABBA in viata lor.
    Faima si succesul imens si rapid de fapt le-a distrus vietile personale. Fetele celor doi din stanga, Agneta si Bjorn nu sunt"plictisite". Cei doi au fost casatoriti si au avut si doi copiii impreuna...Melodia "The winner takes it all" e urmarea divortului lor. Ascultati-o. E heartbreaking.
    E normal ca nu se pot reintalni cu seninatatea celor care nu au avut nimic de impartit niciodata.
  • +1 (1 vot)    
    Da , recunosc… (Vineri, 3 septembrie 2021, 15:22)

    Timonierul [utilizator]

    am trăit și admirat super grupul ABBA , ma mai și pricep puțin la muzica generației mele
    PS fost coleg de formație cu Dan Voinescu :
    Greu sa căutau pe Google ?
    Chitara acompaniat al formației Sincron…

    I


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by