Kanye West vrea să concerteze în Rusia și să-l cunoască pe Vladimir Putin: „Va fi a doua lui casă”

de S.J.     HotNews.ro
Miercuri, 12 ianuarie 2022, 10:45 Life | Showbiz


Kanye West
Foto: RICHARD ELLIS / UPI / Profimedia
Rapperul american Kanye West intenţionează să călătorească în Rusia, unde are legături cu prieteni ai fostului preşedinte Donald Trump, pentru a susţine concerte şi a-l întâlni pe Vladimir Putin, a anunţat luni revista Billboard, care citează surse din anturajul muzicianului, potrivit Agerpres.

„Va petrece mult timp” în Rusia, care va fi „a doua lui casă”, a declarat unul dintre consilierii şi producătorii artistului american, Ameer Sudan, relatează AFP.

Potrivit dezvăluirilor acestuia, Kanye West ar fi demarat o serie de negocieri pentru a face afaceri cu dezvoltatorul imobiliar azero-rus Aras Agalarov, cunoscut pentru legăturile sale cu Donald Trump şi al cărui fiu, Emir, este cântăreţ.

Kanye West, care a adoptat recent din punct de vedere legal numele „Ye”, doreşte să susţină o serie de concerte în Rusia alături de corul său gospel, „Sunday Service”, la care intenţionează să îl invite pe preşedintele Vladimir Putin.

„Kanye ştie mai bine decât omul de rând ceea ce se întâmplă şi este la curent cu evoluţia lucrurilor. Nu face acest lucru împotriva Statelor Unite sau pentru a cauza conflicte, însă Ye este Ye - el nu poate fi controlat”, a declarat Ameer Sudan pentru revista Billboard.

Kanye West vrea să cânte în Rusia după ce s-a despărțit de Kim Kardashian


Artistul american, care a fost căsătorit cu vedeta de showbiz Kim Kardashian, de care în prezent este despărţit, l-a susţinut pe Donald Trump în 2016, înainte de a se prezenta el însuşi la alegerile prezidenţiale din 2020, obţinând 60.000 de voturi în cele 12 state americane în care a candidat.

Devenit miliardar datorită brandului său de încălţăminte Yeezy lansat în colaborare cu Adidas, rapperul a adoptat recent influenţe religioase şi mistice în stilul său muzical, care i-au adus un premiu Grammy la categoria „cel mai bun album de muzică creştină contemporană” pentru materialul discografic "Jesus Is King".

Cel mai recent album al său de studio, intitulat „Donda”, a fost lansat în 2021.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1443 vizualizari

  • +8 (10 voturi)    
    Alcoolul (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 10:54)

    relax4 [utilizator]

    Sau rusoaice
  • +14 (16 voturi)    
    un garoi. (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 10:55)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ... care face muzicā nasoala si are pretentii de vedeta.
  • +9 (15 voturi)    
    ce sufera si asta... (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 11:18)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    intai s-a iubit cu Trump, acum vrea la cracanatu'...
  • +4 (12 voturi)    
    Omul e sincer (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 14:01)

    yol [utilizator]

    si urmeaza cursul firesc si anticipat de toti. Urmatoarea opriere va fi in coreea de nord.
    Si nimeni nu va fi surprins….
    Love you trump!
  • -8 (12 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 17:47)

    [anonim]

  • +4 (6 voturi)    
    de ce oare? (Miercuri, 12 ianuarie 2022, 22:22)

    strelka [utilizator]

    majoritatea tinde sa acorde credibilitate persoanelor populare in loc sa o faca persoanelor competente ? E ca si cum ai alege sa te tratezi de o boala de rinichi la o soprana de opera...... . Acest artist e probabil competent in industria spectacolelor si DOAR acolo. Aceeasi situatie o regasesc si atunci cand unii se asteapta ca politicienii sa fie competenti pe probleme economice, ceea ce evident e fals.
    • -1 (3 voturi)    
      Da (Joi, 13 ianuarie 2022, 4:49)

      Setalcott [utilizator] i-a raspuns lui strelka

      La asta ma gandesc cand ii vad pe prima pagina pe Tudor Chirila, Mircea Cărtărescu, Sora, etc.
  • +3 (3 voturi)    
    omul (Joi, 13 ianuarie 2022, 15:53)

    gicutotala [utilizator]

    doar își promovează afacerile... nimic nou
    a ales o persoană vizibilă pe moment și se agață de asta.
  • +1 (3 voturi)    
    aștept (Joi, 13 ianuarie 2022, 15:54)

    gicutotala [utilizator]

    recenziile lui Dughin la concertele ăstuia.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by