Britney Spears s-a căsători, joi, cu Sam Asghari, după o relaţie de 5 ani, însă evenimentul a fost unul cu scandal, pentru că un fost soț al cântăreței pop a încercat să blocheze ceremonia, dând buzna pe proprietatea lor, scrie BBC.

Britney SpearsFoto: Valerie Macon / AFP / Profimedia Images

Britney Spears, în vârstă de 40 de ani, și Sam Asghari, de 28 de ani, s-au căsătorit joi într-o ceremonie discretă la Los Angeles.

Cu puțin timp înainte de nuntă, când cuplul era în pline pregătiri, cei doi s-au trezit, pe proprietatea lor cu Jason Alexander, prieten din copilărie cu Britney Spears, cu care vedeta a fost căsătorită în 2004, doar pentru 55 de ore.

Alexander pare că s-a filmat în direct pe Instagram, unde se vede că-i spune unui agent de pază că a fost invitat. "Unde este Britney?", spune el, înainte de a traversa grădina şi de a intra într-un cort roz decorat cu flori, unde se prezintă unor persoane care termină pregătirile de nuntă. Potrivit TMZ, citat de News.ro, a avut loc o altercaţie şi a fost chemată Poliţia.

Serviciile şerifului comitatului Ventura au precizat că polițiștii care au ajuns la faţa locului au descoperit că intrusul era căutat pentru fapte comise într-o altă altercaţie şi l-au arestat, conform Variety.

Britney Spears şi Sam Asghari au rămas discreţi cu privire la nunta lor.

La începutul lui aprilie Britney Spears îşi anunţa fanii de pe Instagram că este însărcinată cu cel de-al treilea copil. La jumătatea lunii mai, însă, vedeta a anunţat că a pierdut sarcina: "Cu profundă tristeţe trebuie să anunţăm că am pierdut miraculosul nostru copil din primele etape ale sarcinii".

Britney Spears şi Sam Asghari s-au logodit în septembrie 2021, după o relaţie de aproape 5 ani. Cântăreaţa are doi fii adolescenţi, Sean Preston Federline, 16 ani şi Jayden James Federline, 15 ani, din căsătoria cu Kevin Federline.