În vara aceasta, cei pasionați de înot nu trebuie neapărat să meargă la mare: se pot îndrepta cu încredere spre Austria, țară muntoasă, dar cu cele mai curate ape din Europa. Aproape 98% din apele în care se poate înota au calitate „excelentă”, în timp ce media în țările europene este de 85%.

HotNews.roFoto: Hotnews

Chiar dacă înotul nu este chiar primul lucru când te gândești la o țară fără acces la mare, Austria are nenumărate lacuri de smarald, printre care și lacul Achensee, supranumit „perla Tirolului”.

Săpat în Alpi de ghețari acum peste 20.000 de ani, Achensee este înconjurat de munți impresionanți și de bogate pajiști verzi, fiind o destinație favorită pentru înotătorii locali și străini. Vizibilitatea subacvatică este de 10 metri, fiind astfel un paradis pentru amatorii de scuba. Apa ajunge vara la 22 de grade Celsius.

Care alte țări europene au ape curate?

Multe țări au ape pentru înot cu calificativ „excelent” din partea Agenției Europene pentru Mediu.

Malta, Grecia, Cipru, Croația, Danemarca și Germania au primit aprecierea de top în peste 9 din fiecare 10 locuri analizate. Și Italia (87,9%) și Spania (87,4%) sunt peste media europeană, în timp ce etern populara Franță stă mai rău, cu numai trei sferturi din locuri.

Polonia a primit „nota” cea mai mică din Europa, cu numai 44,5% din ape având calificativ de top. România, cu 84%, este la începutul celei de-a doua jumătăți a clasamentului care se încheie cu Ungaria (62%), Slovacia (50%) și Polonia.

În unele țări este deci mai bine să te gândești de două ori înainte să te avânți în ape, avertizează autorii raportului: „Înotul în ape cu calitate joasă poate îmbolnăvi. Acelea ar trebui închise pe toată durata sezonului de înot.”

Cinci din cele mai bune locuri pentru înot din Europa

5. Laguna Giola, Thassos, Grecia

4. Walchensee, Germania

3. Lago di Fiastra, Italia

2. Achensee, Tirol, Austria

1. Lacul Imotski, Croația

Surse:Euronews Travel, European Environment Agency