Fanii actorului american Tom Hanks sunt indignați de zvonurile în privința stării de sănătate a starului din Forrest Gump, după ce un clip video în care se vede cum îi tremură mâinile necontrolat a devenit viral, scrie New York Post.

Tom Hanks suprins în timp ce îi tremurau mâinile în timpul lansării australiene a noului film ElvisFoto: Captură video - ACRYLIC MEDIA CHANNEL

Într-o înregistrare video care circulă intens pe internet se observă cum lui Tom Hanks, în vârstă de 65 de ani, îi tremură mâinile.

Imaginile au fost publicate recent, dar au fost înregistrate în 4 iunie, la premiera australiană a noului său film „Elvis", în timp ce Tom Hanks povestea ce a însemnat pentru el turnarea acestei pelicule.

Actorul american, cunoscut mai ales pentru rolul din Forrest Gump și dublu câștigător al premiului Oscar, a fost surprins în timp ce muta microfonul dintr-o mână în alta, timp în care încerca să ascundă tremuratul incontrolabil. La un moment dat, Tom Hanks chiar a încercat să țină microfonul cu ambele mâini.

Tom Hanks, care a declarat în 2013 că a fost diagnosticat cu diabet de tip 2, nu a făcut niciun comentariu privind tremuratul evident din timpul discursului pe care l-a ținut la premiera autraliană a noului său film „Elvis”.

Ce spun fanii lui Tom Hanks

Reprezentanții actorului american nu au comentat pentru moment imaginile care circulă pe internet, potrivit New York Post.

Cinefilii s-au împărțit în două tabere. În timp ce unii fani spun pe rețelele de socializare că starea de sănătate a actorului este o problemă ce ține de viața privată, alți internauți susțin teorii ale conspirației spunând că tremuratul lui Tom Hanks este cauzat de vaccinul anti-COVID.

Actorul american se numără printre primele persoane publice care au fost testate pozitiv pentru coronavirus în martie 2020, în timp ce filma pentru filmul „Elvis” în Australia.

Tom Hanks a avut fluctuații de greutate pentru roluri

Tom Hanks, care a fost diagnosticat cu diabet de tip 2 în 2013, a slăbit sau s-a îngrășat foarte mult pentru rolurile jucate la Hollywood de-a lungul timpului.

Pentru rolul managerului din filmul „A League of Their Own” din 1992 s-a îngrășat 15 kilograme, în timp ce pentru interpretarea din „Cast Away” din 2000 a slăbit aproape 25 de kilograme.

Această fluctuație a greutății lui Tom Hanks ar fi putut juca un rol în dezvoltarea bolii, a spus Dr. Holly Phillips la CBS News la acea vreme.

Elvis, noul film al lui Tom Hanks

„Elvis”, noul film al lui Tom Hanks regizat de Regizorul Baz Luhrmann, spune povestea celebrului cântâreț, jucat de Austin Butler, din perspectiva managerului său, Tom Parker, interpretat de Tom Hanks. Pelicula surpinde o perioadă de peste două decenii din cariera lui Elvis Presley, naratorul poveștii fiind Tom Hanks, câștigător a două premii Oscar.

Filmul, care a făcut furori la Festivalul de Film de la Cannes, va ajunge în cinematografele din România din 24 iunie.