​Actorul american Kevin Spacey a fost eliberat pe cauțiune până la următoarea audiere de la jumătatea lunii iulie, după ce a apărut în fața unui tribunal din Londra pentru patru acuzații de agresiune sexuală asupra a trei bărbați, relatează BBC.

Kevin Spacey a fost înconjurat de bodyguarzi și presă la intrarea în tribunalul din LondraFoto: Anthony Harvey / Shutterstock Editorial / Profimedia

Actorul american a sosit la tribunal îmbrăcat într-un costum albastru deschis, cu cravată închisă la culoare și purtând ochelari, fiind înconjurat de bodyguarzi și o mulțime de camere de luat vederi și jurnaliști în timp ce încerca să intre în clădirea tribunalului din Londra.

Kevin Spacey a stat în boxa acuzaților și i-au fost citite acuzațiile. La această primă înfățișare în instanță nu i s-a cerut să pledeze vinovat sau nevinovat.

„Domnul Spacey neagă cu tărie orice infracțiune în acest caz", a declarat avocatul Patrick Gibbs QC, care îl apară pe actorul american.

Următoarea înfățișare a lui Kevin Spacey va avea loc pe 14 iulie, relatează presa britanică.

Între timp, starul de la Hollywood se va întoarce în SUA în interes de serviciu și pentru vizite de familii, a precizat avocatul său.

Acuzațiile aduse în Marea Britanie lui Kevin Spacey

La sfârşitul lunii mai, Parchetul britanic a dat undă verde pentru urmărirea penală a starului din serialul „House of Cards” pentru patru acuzaţii de agresiuni sexuale contra a trei bărbaţi între martie 2005 şi aprilie 2013.

Kevin Spacey, în vârstă de 62 de ani se confruntă, de asemenea, cu o a cincea acuzație că a determinat un bărbat să participe la o activitate sexuală cu penetrare fără consimțământ.

Două inculpări vizează fapte de agresiuni sexuale în martie 2005 la Londra asupra aceluiaşi reclamant. O altă agresiune sexuală din august 2008 îl priveşte pe un al doilea reclamant care îl acuză că l-a forţat la o activitate sexuală cu penetrare fără consimţământul său.

Kevin Spacey este inculpat şi de o a patra agresiune sexuală care a avut loc în aprilie 2013 de a treia persoană în Gloucestershire (sud-vestul Angliei).

Poliţia din Londra a indicat că reclamanţii, ale căror nume nu au fost făcute publice, au astăzi vârste în jur de 30 şi de 40 de ani.

Scotland Yard a deschis o anchetă după ce a primit plângerile de agresiuni sexuale contra actorului, dintre care unele au fost comise în cartierul Lambeth din Londra, unde se află Teatrul Old Vic, al cărui director artistic a fost între 2004 şi 2015.

Acuzațiile de agresiune sexuală din SUA au fost respinse

Aceste acuzaţii au fost formulate în urma scandalului Weinstein, pe numele producătorului american vizat de numeroase acuzaţii de hărţuire şi agresiune sexuală, dezvăluite în toamna lui 2017 de The New York Times şi The New Yorker.

Actorul a fost subiectul unor investigaţii şi în Statele Unite. Valul de acuzaţii împotriva lui a avut consecinţe grave asupra carierei şi reputaţiei starului de două ori câştigător al premiului Oscar (pentru „American Beauty” şi „Usual Suspects”).

În Statele Unite procesul civil înaintat împotriva sa de un bărbat care îl acuză de agresiune sexuală a fost respins în luna mai a anului trecut după ce acesta a refuzat să își dezvăluie identitatea în instanță.

Judecătorul Lewis A. Kaplan a motivat decizia afirmând că publicul are un interes legitim de a cunoaște identitatea bărbatului, notând de asemenea că în procesul respectiv „interesul este cu atât mai mare deoarece C.D. [inițialele cu care reclamantul a fost identificat în documentele depuse la instanță] și-a formulat acuzațiile împotriva unei persoane publice”.