​​Împreună cu antropologul Alec Bălășescu arătăm cum s-au schimbat conceptele „masculin” și „feminin” în modă, de la grecii și romanii antici până în zilele noastre.

Designerul de moda Jörn Wonneberger si sotia acestuia Claudia cara un manechin masculin care poarta fustaFoto: AFP / AFP / Profimedia

În ultima vreme am petrecut mai mult timp decât mi-ar plăcea să recunosc pe TikTok. Pe lângă momentele în care râd la video-uri cu animale sau live-uri cu români, care devin virale pentru niciun motiv anume, platforma poate fi o sursă bună de a analiza ceea ce se întâmplă în societate.

Am început să mă simt chiar bine când am realizat că pot ține pasul cu avalanșa de trenduri de pe platformă și că deja încep să mă prind de lucruri. Pentru că mă interesează moda, iar algoritmul s-a prins de asta, pagina mea principală e plină de video-uri cu ținutele zilei, haul-uri sau pur și simplu persoane care au un stil diferit.

Ceea ce am observat din aceste videouri este că, deși majoritatea sunt fete, de multe ori apar și băieți care sunt pasionați de modă, care nu se ghidează după stereotipuri.

Eram curioasă să văd cum reacționează lumea la asta, mai ales pentru că internetul îți permite să te exprimi în orice formă, dar și pentru faptul că România încă e o țară destul de reticentă când vine vorba de schimbare.

Bineînțeles, reacțiile erau pe măsură și parcă ajunsesem într-un univers conturat de către Dana Budeanu care știe cel mai bine ce înseamnă să fii un bărbat masculin, cum trebuie să te îmbraci ca să fii cât mai alfa și cum trebuie să te comporți, astfel încât să nu pară că ai vreun strop de feminitate în tine.

Totuși, dacă ne întoarcem puțin pe axa timpului putem observa că ceea ce astăzi considerăm a fi „masculin” a suferit diverse transformări. Mai degrabă secolul XX a venit cu o masculinizare a modei, care se destramă progresiv.

„Bărbatul adevărat” din Grecia și Roma Antică

Amazoanele purtau pantaloni (ceramică din Grecia antică). FOTO: Wikimedia Commons

Dacă acum ne-am obișnuit cu ideea că pantalonii sunt masculini, lucrurile arătau diferit în Grecia Antică. Bărbații obișnuiau să poarte chiton, un fel de tunică ce permitea mai multă mișcare, care arăta ca o rochie.

Adrienne Mayer, în cartea intitulată „Amazoanele: Viețile și Legendele Femeilor Războinice din Lumea Antică”, explică de ce grecii nu purtau pantaloni. Grecii respingeau pantalonii din cauză că erau asociați cu populațiile nomade, precum amazoanele sau sciții, care îi purtau datorită practicalității.

Filosoful Xenofon îi sfătuiește pe bărbați, în manualul său pentru călărie, să poarte fuste. Motivele sunt diverse, dar de cele mai multe ori pantalonii le provocau grecilor o oarecare anxietate pentru că reprezentau ceva străin, asociat cu triburile barbare.

Grecii vedeau acest articol de îmbrăcăminte ca fiind efeminat și îl asociau cu slăbiciunea. Ceea ce îi făcea să se îndepărteze cel mai tare de purtatul pantalonilor era faptul că aceștia erau androgini și era dificil să faci diferența între bărbați și femei. De asemenea, ei credeau că amazoanele sunt cele care au inventat pantalonii, așa că purtatul lor i-ar fi făcut să fie mai puțin bărbați.

Și în Roma Antică existau destul de multe păreri referitoare la purtatul pantalonilor, iar motivele sunt asemănătoare ca cele din Grecia Antică. În plus, în această perioadă a fost instituită o interdicție în ceea ce privește purtatul pantalonilor, al cizmelor și al bijuteriilor ostentative.

Scopul acestei legi era menținerea tradiției și culturii romane, fiindcă ea a apărut într-un moment în care apropierea culturală devenea din ce în ce mai mare și romanii vedeau asta ca pe o amenințare.

Desigur, la tot acest context se adaugă faptul că în perioada respectivă nu erau dezvoltate tehnicile de croitorie, iar din acest motiv majoritatea hainelor erau largi, fără structură, asemănătoare cu o tunică sau cu o rochie. Momentul în care pantalonii au început să fie asociați cu masculinitatea este mijlocul secolului al XIX-lea.

Ce-i cu masculinitatea și feminitatea?

Alec Bălășescu. FOTO: Arhiva personală

De la greci și romani încoace, lucrurile s-au mai schimbat și există diferite nuanțe acum. Între timp, pantalonii au devenit acceptați, ba chiar singurul lucru cu care i-am putea vedea îmbrăcați pe bărbați, iar femeile au fost obligate să poarte doar rochii și au fost respinse când au început să poarte pantaloni, pentru că ele voiau acum să devină „masculine”.

După cum putem observa, conceptele precum „masculin” și „feminin” în modă se schimbă rapid, așa că e oarecum ciudat să aderăm la niște norme care oricum vor dispărea. Totuși, de ce facem acest lucru?

Am vorbit cu antropologul Alec Bălășescu care ne poate explica mai multe despre originile acestor concepte și dorința de a adera la anumite categorii.

„Hainele sunt mărci și au o semnificație puternică din punct de vedere social. Ele îți pot arăta categoria economică, cea de gen și, uneori, cea etnică sau națională. Oamenii care țin la lucrurile acestea sau la aceste tipuri de categorii sunt mai vehemenți în a păstra acest tip de marcă și de semnal”, spune Alec Bălășescu.

Colecția lui Yves Saint Laurent „Smoking”. FOTO: AFP/ Profimedia Images

Lucrurile au început să se schimbe după anii ‘60, odată cu colecția lui Yves Saint Laurent „Smoking”. Dintr-o dată, femeile erau îmbrăcate în smoking și fumau, un lucru care era văzut prost în înalta societate de dinainte pentru că era asociat cu „femeile ușoare”.

„Sunt tot felul de indicatori sociali, traduși în categorii specifice, de unde apare reținerea”, explică antropologul. Ceea ce este interesant de observat este faptul că reținerea apare acum în zona masculină, nu în cea feminină. Lumea nu este atât de obișnuită cu bărbați în fuste, deși din punct de vedere anatomic acestea ar fi mult mai comode pentru ei.

„Reținerea apare pentru că, în modul tradițional de a privi lumea, genul feminin e văzut ca fiind inferior. Femeile când au început să poarte pantaloni au accesat la lucruri imposibile: de la vot, până la a fuma. Pe când, în lumea oamenilor foarte închistați în aceste categorii, bărbații care poartă fustă reprezintă o amenințare pentru zona ierarhică în care se autoplasează, pentru că asocierea cu feminitatea ar însemna că își pierd din influență”.

Podium versus realitate

Gucci, colecția Love Parade. FOTO: Splash News/ Profimedia

Dacă dăm puțin pe repede-înainte și ajungem prin anii ‘80, observăm că Jean-Paul Gaultier nu era printre cei care alegeau să rămână într-o categorie fixă. În show-ul lui intitulat „Et Dieu Créa l'Homme” (Și Dumnezeu a Creat Bărbatul) apare pentru prima dată pe podium fusta pentru bărbați.

Momentul a fost unul revoluționar, iar de atunci aproape în fiecare an se perindau una sau două colecții în care apăreau bărbați în fuste, însă totul rămânea la nivelul acela, nu se transfera mai departe. Până și în interiorul industriei, chiar dacă oamenii apreciau ceea ce face Gaultier, mulți considerau că nu e momentul potrivit pentru a reînvia acest articol de îmbrăcăminte.

Într-un articol din The New York Times din 1996, putem vedea cum părerile erau împărțite: de la oameni care le considerau dezgustătoare, până la oameni care le purtau și se simțeau liberi, dar și oameni cărora le era indiferent, însă li se părea prea multă muncă pentru bărbați (asta însemna că ei ar fi trebuit să se epileze sau să facă alte lucruri pe care femeile le făceau deja de ceva vreme).

Au trecut mulți ani de la show-ul lui Gaultier și acum pare că trendul acesta chiar se fixează. Branduri precum Comme des Garcons, Burberry, GUCCI sau Chopova Lowena au încercat să spargă aceste bariere și promovează ideea de fluidizare a modei.

De asemenea, coperta Vogue în care apare Harry Styles purtând o rochie a arătat că și cei din industrie sunt pregătiți să îmbrățișeze un trend care exista de ceva vreme.

Chiar dacă a fost un pas înainte pentru Vogue, a venit oarecum târziu și coperta a întâmpinat diverse critici, atât din partea conservatorilor care vedeau asta ca pe un atac asupra masculinității, cât și din partea comunității queer, care recunoscuse acest trend dintotdeauna, dar nu a primit niciodată oportunitatea de a fi reprezentată. Să nu uităm că înainte de Harry Styles exista și Billy Porter care avusese deja destule apariții de acest gen.

Loren Loghin, Dana Budeanu și combaterea stereotipurilor de gen

Chiar dacă vedem că barierele în ceea ce privește moda masculină încep să dispară, lucrurile stau puțin diferit la noi în țară. Nu doar că există oameni care nu înțeleg ce se întâmplă în modă, dar sunt și creatori de conținut care promovează idealul masculului alfa, care nu poate să se îmbrace cu ceva ce poate sugera ideea de feminitate, pentru că asta îi scade din autoritate în fața femeilor.

Acesta este unul dintre discursurile promovate de către Loren Loghin, un pick-up artist care în într-un video intitulat „Bărbații sunt o glumă în 2022” vorbea despre cum moda bărbaților devine din ce în ce mai feminină, lucru ce atentează la relațiile dintre bărbați și femei.

Ce sugerează (involuntar) Loren este faptul că relațiile se rezumă doar la lucruri superficiale și că femeile și bărbații trebuie să îmbrățișeze roluri tradiționale de gen, altfel aceștia nu pot coexista.

Acum câțiva ani a apărut și Dana Budeanu care s-a lansat cu un discurs asemănător, iar majoritatea lumii spunea că glumește. Bineînțeles, nu toată lumea a luat lucrurile spuse de ea drept glumă, așa că apelativul „fătălău”, folosit de către aceasta, a devenit viral și era adresat tuturor care nu se încadrau în normele absurde impuse de către realizatoarea TV.

Dar ce relevanță au părerile unor oameni precum Loren sau Dana Budeanu exprimate pe internet?

Ei bine, vorbind cu Alec Bălășescu, acesta îmi explica cum proiectarea unui anumit tip de masculinitate, în istorie, precede perioadele de război. Această modă apare ca o supracompensare, atunci când aceste categorii devin mult prea largi:

„Întâi se întâmplă supracompensarea prin imagine, iar apoi asta devine agresivitate. Asta are de-a face cu faptul că atributul „agresivitate” este atribuit masculinității, asta se întâmplă în societățile patriarhale burgheze, ca cea din Vest”.

Atunci, dacă am face un exercițiu de imaginație, am putea ajunge la concluzia că promovarea unui astfel de discurs într-o țară unde 55% dintre români consideră că violul poate fi justificat nu este tocmai cel mai potrivit lucru.

„Dacă ești bărbat și porți anumite haine care sunt expresia anumitei masculinități te simți obligat să iei rolul respectiv”, spune antropologul.

„Stilul personal nu ar trebui luat foarte în serios”

Stereotipurile de gen sunt peste tot, însă e foarte important că ele să fie semnalate sau combătute. Printre cei care au hotărât să nu țină cont de rolurile de gen în modă este Sebastian Felix sau Basti, cum îl cunoaște lumea de pe TikTok. Basti este stilist și fashion editor la 33Magazine și Modic Magazine.

Eu l-am văzut prima dată pe TikTok, unde algoritmul a făcut toată treaba. Mai apoi, am început să citesc comentariile la video-urile lui și mi-am dat seama că din nou avem o problemă cu oricine care iese din tiparul pe care îl cunoaștem deja.

Am luat legătura cu Basti și am vorbit puțin despre felul în care vede el concepte precum modă, masculinitate și feminitate. În primul rând, Basti consideră că moda ar trebui văzută ca o joacă ce poate deveni „o unealtă transformativă folosită cu scopul de a exprima vizual mesaje ce nu pot fi exprimate prin alte mijloace”.

Tocmai de aceea, mereu a purtat lucruri ce i-au plăcut sau care l-au reprezentat. „Stilul personal nu ar trebui luat foarte în serios. Nu există nimic de dovedit singurul lucru care contează este să te simți tu bine în pielea ta”, spune Basti.

De asemenea, el crede că nu ar trebui să existe diferențe între moda masculină și cea feminină, exceptând articolele vestimentare create pentru utilitatea lor în relație cu anatomia fiecăruia. Masculinitatea și feminitatea sunt două concepte care pornesc din interior și care nu pot fi afectate de către haine, în opinia lui.

Referitor la masculinitate toxică, stilistul spune că este sinonimă cu ignoranța și lipsa simțului de sine. „Consider că nu există lucruri mai triste decât să îți creezi voit o închisoare cu reguli în care să te afunzi”.

La sfârșit, când vorbeam despre moda masculină din România, Basti spunea că momentan e aproape inexistentă, însă totuși în ultimii ani se observă o ușoară evoluție care speră să continue fiindcă există suficient talent creativ care merită să fie explorat.

Ce putem face noi?

Dacă analizăm situația din România la momentul actual, e foarte important ca noi să fim conștienți atunci când vedem reprezentări stereotipizate în media și să le semnalăm. Trebuie să realizăm că de multe ori acestea nu sunt decât o altă modalitate de a justifica status-quo-ul, iar printre efectele lor se numără prejudecata, discriminarea sau stigmatizarea.

Ne este greu să nu mai aderăm la normele pe care le construiește societatea, pentru că fără ele trebuie să ne dăm seamă cine suntem noi cu adevărat, iar noi nu suntem învățați să facem asta. Societatea îndeamnă fetele de când sunt mici să se exprime și îi condamnă pe băieții care o fac.

Ei trebuie să susțină familia, dar trebuie să fie absenți, iar femeile trebuie să îi înțeleagă și să ofere iubire.

Bell Hooks, în cartea ei „The Will to Change” arată cum acest lucru face dificilă atât viața femeilor, cât și a bărbaților. Faptul că ei aderă la normele societății patriarhale, duce la bărbați nefericiți, care nu se simt înțeleși și la femei care cred că nu și-au îndeplinit rolul primordial: acela de a oferi iubire.

„Bărbatul adevărat” este un mit, iar ceea ce e social acceptat astăzi e posibil ca peste zece ani să se schimbe.

.