Daniel Nuță, actorul care l-a întruchipat pe Vlad Țepeș în sezonul doi al docudramei Netflix „Ascensiunea Imperiilor: Otomanii”, este, clar, omul momentului. Modul în care a reușit să redea imaginea domnitorului român și, mai ales, antiteza dintre acesta și Mahomed al II-lea, cuceritorul Bizanțului, l-au adus rapid în atenția publicului larg, cu atât mai mult cu cât serialul s-a difuzat în aproape 200 de țări.

Daniel Nuță, actorFoto: Adi Iacob / HotNews

Nu doar succesul de casă al producției Netflix, ci și carisma și jocul actoricesc al lui Daniel au făcut ca tânărul actor să ajungă pe buzele tuturor. Și, evident, toată lumea voia să îl cunoască și să afle mai multe despre el.

De asta l-am și invitat în studioul HotNews, pentru a discuta cu el nu doar despre filmul în cauză, ci și despre proiectele sale, despre viziunea sa asupra personajului istoric pe care l-a interpretat, despre școala românească de actorie, despre tinerii actori români, despre șansele acestora de a-și etala talentul în producții internaționale, despre diferențele dintre „generația de aur” a cinematografiei românești și cea actuală, și multe altele.

Ce afli de la actorul Daniel Nuță, din interviul video:

  • Cem Yiğit, actorul care îl întruchipa pe Mehemt al II-lea, a primit indicații din partea regizorului ca, ori de câte ori intra Vlad Țepeș în cameră, să trădeze un fior de groază”.
  • „Deși mă pregătisem pentru scene de luptă, mai făcusem asta în România, în Turcia mi s-a spus că trebuie să învăț să lupt cu iataganul. Iar asta a fost ceva complet diferit de tot ceea ce știam eu, pentru că stilul de luptă este cu totul altul”.
  • „Am încercat să imprim ceva autentic românesc. Să îl umanizez pe Vlad Țepeș. Există o scenă în care am îngenuncheat, am sărutat pământul Valahiei, încercând să arăt cât de mult își iubise Vlad patria. A fost un mesaj puternic care am vrut să răzbată din acest film”.
  • „România nu a dus niciodată lipsă de actori talentați. Diferența dintre tinerele generații de actori și cea numită „generația de aur a cinematografiei” a fost dată și de șansele care li s-au oferit unora și altora”.

Despre toate acestea aflați însă mai multe în interviul pe care Daniel a avut amabilitatea să îl ofere pentru HotNews.ro și pentru cititorii noștri.