Greva scenariştilor de la Hollywood a afectat planurile organizatorilor galei Tony Awards, cea mai importantă ceremonie de premiere dedicată producţiilor teatrale puse în scenă pe Broadway, informează DPA.

HollywoodFoto: David George / Alamy / Alamy / Profimedia

Vineri, Tony Awards Management Committee şi postul CBS au anunţat că vor anula transmisiunea televizată a galei din acest an, programată pe 11 iunie, potrivit unei surse din anturajul organizatorilor. Decizia a fost luată după ce Sindicatul scenariştilor americani (WGA) a refuzat să îşi întrerupă greva pentru a le permite producătorilor galei să organizeze o ceremonie în direct fără ca grupuri de grevişti să protesteze în faţa clădirii din New York unde ar trebui să se desfăşoare evenimentul.

Organizatorii s-au temut că o transmisiune televizată ar fi sortită eşecului din cauza greviştilor care ar picheta gala Tony Awards. În absenţa unor nume sonore din industria de divertisment, o astfel de transmisiune TV ar fi putut să pară ciudată, în cel mai bun caz.

Angajaţii din teatre fac parte din sindicate diferite, însă postul care transmite de multă vreme Tony Awards - CBS - face parte din Alliance of Motion Picture and Television Producers, grupul împotriva căruia WGA a declanşat această grevă.

Reprezentanţii WGA nu au putut fi contactaţi deocamdată pentru a face declaraţii pe această temă. Nici reprezentanţii Tony Awards, grupaţi în Broadway Ligue, sindicatul naţional care reprezintă interesele industriei teatrale comerciale, şi nici cei ai American Theatre Wing, o organizaţie non-profit care susţine comunitatea teatrală, nu au dat curs solicitărilor de a face declaraţii.

Gala Tony Awards este de multă vreme considerată un eveniment prestigios de pe agenda postului CBS, însă evenimentul în sine este mai important pentru producătorii de pe Broadway, care mizează pe expunerea mediatică oferită de o reţea naţională de televiziune pentru a-şi promova spectacolele. Transmisiunea televizată este considerată o bună reclamă pentru show-urile care se joacă în prezent pe Broadway. Adeseori, producţiile care nu reuşesc să umple sălile de spectacole continuă totuşi să fie jucate în speranţa că o victorie la această gală va stimula vânzările de bilete.

Decizia privind anularea show-ului live de la Tony Awards intervine în contextul în care multe producţii teatrale întâmpină dificultăţi în eforturile lor de redresare financiară, după ce pandemia de COVID-19 a cauzat închiderea teatrelor de pe Broadway timp de 18 luni.

Reprezentanţii Tony Awards Management Committee şi cei ai postului CBS se vor întâlni luni pentru a stabili dacă vor dori să organizeze o gală compusă din secvenţe preînregistrate, inclusiv interpretări muzicale, sau dacă ar trebui să amâne pur şi simplu întregul eveniment până la încheierea grevei declanşate de WGA.

Cea de-a 76-a ediţie a galei Tony Awards a devenit astfel primul show live major care a fost afectat de greva scenariştilor de la Hollywood. Evenimentul ar fi trebuit să fie transmis în direct de la United Palace din New York, în două părţi: un prim set de premii urmau să fie decernate într-o ceremonie pre-show difuzată în streaming pe platforma Pluto TV, urmată de ceremonia principală, ce trebuia transmisă de CBS şi pe platforma Paramount+.

Decizia organizatorilor galei Tony Awards a fost luată la doar câteva zile după schimbările adoptate săptămâna trecută de conducerea MTV. Postul TV a optat în ultimul moment pentru a preînregistra gala MTV Movie & TV Awards, după ce actriţa Drew Barrymore a renunţat să mai prezinte ceremonia live, iar sindicatul WGA a anunţat că va aduce grevişti care vor picheta spaţiul în care urma să se desfăşoare evenimentul - Barker Hangar din Santa Monica. Şi ceremonia de pe covorul roşu a fost anulată, după ce starurile invitate au anunţat că nu vor mai participa la eveniment