Mihai Dragomir a câștigat miercuri seară primul sezon „Chefi la cuțite”, Antena 1, cu noii chefi Richard Abou Zaki, Orlando Zaharia, Alexandru Sautner şi Ştefan Popescu.

Mihai Dragomir, castigator la Chefi la cutiteFoto: Captura Antena 1

Dragomir, concurentul lui chef Alexandru Sautner, pleacă acasă cu premiul în valoare de 30.000 de Euro.

„Nu-mi vine să cred. Parcă m-a lovit un tsunami, efectiv m-au lăsat picioarele! Sunt în stare de șoc. Am câștigat războiul și i-am făcut mândri pe chefi. Nu-mi vine să cred că premiul ăsta îmi aparține, că pe farfuria asta scrie chef Mihai Dragomir. Toată munca pe care am depus-o de acum șase ani de când am fost eliminat din bootcamp până în momentul ăsta am muncit pentru acest titlu. Sunt atât de mândru de tot!”, a fost reacția lui Mihai Dragomir, potrivit a1.ro.

„Sunt cel mai bucuros om din lume! Nu știu când am fost ultima dată așa de fericit. Doamne, cât am sperat să câștig sezonul ăsta, e victoria lui Mihai”, a spus chef Alexandru Sautner.

Deși este un bucătar la început de drum, câștigătorul Chefi la cuțite sezonul 13 are o experiență vastă în domeniul gastronomiei. Acesta mizează pe creativitate și gust atunci când intră în bucătăria, lucru evident din preparatele realizate în show-ul culinar. Toate aceste detalii importante l-au făcut pe chef Ștefan Popescu să-i ofere cuțitul de aur, potrivit a1.ro.

Mihai Dragomir a lucrat timp de 8 luni pentru Alex Crăciun, un celebru chef în Londra. În plus, acesta a dezvăluit că ocupa funcția de chef într-un restaurant deschis de mai bine de un an.

Mai mult, finalistul din echipa galbenă a mai participat la Chefi la cuțite în urmă cu aproximativ 5 ani. Mihai Dragomir avea doar 18 ani când a pășit pe platoul de filmare al emisiunii, ajungând până în bootcamp unde a fost eliminat.

Echipa lui Mihai Dragomir

Etapa din această seară i-a provocat pe cei trei finalişti să îşi alcătuiască câte o echipă din foştii concurenţi şi să gătească un meniu cu aperitiv, fel principal şi desert, jurizat de specialişti din domeniul gastronomic.

Mihai Dragomir l-a luat în echipa lui din Finala Chefi la cuțite sezonul 13 a fost chiar Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui chef Orlando Zaharia. Decizia lui a fost o „lovitură” dureroasă pentru Lucica Susanu.

„Șoc, ce înseamnă asta?! Am avut nevoie de câteva minute să realizez ce se întâmplă”, a fost reacția juratului cu tunică verde, potrivit a1.ro.

Cea de-a doua concurentă pe care Mihai Dragomir a numit-o a fost Raisa (Nicoleta Sima). Din echipa tânărului mai fac parte: Claudia Sauliuc, Iulia Creangă, dar și pe Varză.

Cuțitul de aur din echipa roz îi mai are alături pe Andrea Recaldin, Adnana Mihaela Irimia, Dumitru Arun Vasile și Cătălin Țociu în Finala Chefi la cuțite, sezonul 13.