Alcoolul si Condoleezza Rice - motivele pentru care Laura Bush divorteaza de presedintele SUA
Cuplul a ajuns la o intelegere de divort care s-ar situa in jurul sumei de 20 de milioane de dolari, sustine o sursa apropiata familiei, conform Mediafax.
Sursa mai sustine ca vestea nu ar fi o noutate, pentru ca cei doi nu se mai inteleg de multa vreme. "Isi vorbesc rar, aproape exclusiv la ocazii oficiale", se arata in publicatia National Examiner, iar "George este trist, pentru ca nu vrea ca Laura sa-l paraseasca. Dar ea s-a saturat si vrea o alta viata".
Motivele pentru care Laura Bush vrea sa se desparta de presedintele SUA sunt numeroase, dar printre cele mai importante se afla o presupusa relatie a acestuia cu secretarul sau de stat - Condoleezza Rice. Laura ar fi fost extrem de deranjata de "derapajul" presedintelui si ar fi parasit Casa Alba pentru a petrece o noapte la hotel.
Un alt motiv ar fi dependenta de alcool a lui George W. Acesta a renuntat la alcool la 40 de ani, dar, in urma stresului aparut dupa uraganul Katrina si invadarea Irakului, presedintele s-ar fi intors din nou la alcool.
Michael Calingaert, expert in chestiuni transatlantice de la Brookings Institution, una dintre cele mai influente voci de la Washington, se indoieste de autenticitatea informatiilor oferite de National Examiner, fiind de parere ca "presedintele Bush se confrunta cu multe crize, insa sigur nu cu una matrimoniala".

România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive
VIDEO Rusia, o viață în exil: Copiii Gulagului se luptă de 30 de ani pentru a reveni acasă
Sorin Cîmpeanu, invitat în studioul HotNews.ro de la ora 18,00. Realizator - Mona Hera
VIDEOINTERVIU/ Beneficiile pe care le pot acorda firmele angajaților anul acesta, dacă au posibilitatea, explicate de Cristian Rapcencu. De la cei 400 lei din telemuncă, la decontarea concediilor și cei 1.500 lei pentru creșă sau gradiniță/ Cum se poate deduce întregul cost cu casele de marcat