La prima vedere, Cesare Bonizzi arata ca modelul perfect al calugarului capucin - fata rotunda, ochi stralucitori, solid, cu o barba alba si lunga. Dar sub roba de calugar bate o inima de metal, noteaza BBC.

Fratele Cesare, fost misionar in Coasta de Fildes, este solistul unei trupe heavy metal care tocmai si-a lansat cel de-al doilea album - Mysteries.

Povestea de dragoste a calugarului de 62 de ani cu muzica heavy metal a inceput in urma cu 15 ani, cand a fost la un concert cu Metallica.

"Am fost coplesti si uimit de energia pura a muzicii lor", spune Bonizzi.

Brother Metal

Stilurile hard rock si heavy metal au fost, de-a lungul anilor, criticate indelung, aceste genuri fiind catalogate de multi drept "muzica diavolului".

Cesare, cunsocut si sub numele de "Brother Metal", considera aceste afirmatii drept nonsensuri.

La inceput, ceilalti membri ai formatiei au fost sceptici la ideea de a canta alaturi de un calugar capucin, dar si-au schimbat rapid opiniile: "La cinci minute dupa ce l-am intalnit am decis sa mergem impreuna, deoarece calugarul a dovedit o energie pe care alti muzicieni sau tineri nu o pot exprima", spune chitaristul solo Cesare Zanotti.

Sex, droguri si alcool

Brother Metal a participat recent la festivalul Gods of Metal din Italia, alaturi de monstri sacri precum Iron Maiden, Judas Priest si Slayer, cantand in fata multimii de fani care isi scuturau pletele.

"Unii se gandesc ca roba de calugar face parte din recuzita mea si nu pot sa creada ca un calugar este pe scena", povesteste Cesare Bonizzi.

In versurile sale, Brother Metal vorbeste despre probleme de viata si nu evita subiecte precum sex, droguri sau alcool.

Fratele Cesare nu a avut niciodata probleme cu superiorii sai si vrea sa-i trimita si Papei noul sau album. "Papa este un iubitor de muzica si metalul este muzica!".