Actrita sustine ca i-a fost mult mai greu decat se astepta sa reia personajul care a facut-o celebra, Dana Scully din seria "Dosarele X". Gillian Anderson va aparea, alaturi de partenerul ei, David Duchovny in "The X-Files: I Want to Believe", noul film pentru marele ecran, inspirat din serialul de televiziune.

Gillian Anderson a acordat un interviu in editia de azi a publicatiei "Newsweek", citat de Associated Press. "A fost mult mai deconcertant decat ma asteptam eu. Speram sa fie ca o briza. Dar m-am straduit din greu, dupa ce am terminat serialul, sa fac lucruri cat mai diferite posibil de personajul acesta. Cand m-am trezit din nou ca am de luat decizii actoricesti pe acest personaj, creierul meu a inceput sa dea gres si sa arda intern", a declarat actrita, aflata in campanie de promovare a noii pelicule.

Actrita este, in acest moment, insarcinata, cu al treilea copil. Intre timp, ea si-a ocupat timpul vanzand si cumparand case in Londra, California, Canada si in alte parti. "Imi place sa ma ocup de case si ma pasioneaza arhitectura", a sustinut vedeta.

"The X-Files: I Want to Believe", al doilea film pentru marele ecran din seria "Dosarele X", va avea premiera pe 25 iulie, in Statele Unite.