In aceasta noapte, la ora 00:00, ora Irlandei, trupa U2 isi lanseaza pe plan mondial noul album, No Line on the Horizon, intr-un magazin HMV de pe Grafton Street, arena principala comerciala si pietonala a Dublinului. Nu toate sint insa bune si frumoase pentru U2: de citeva zile, mai multe organizatii protesteaza impotriva faptului ca Bono si compania evita de mai mult timp plata impozitelor in Irlanda, dupa ce acestia si-au mutat afacerile in Olanda, in 2006.

Atunci, Guvernul Irlandei a hotarit sa introduca impozite pe cistigurile artistilor care depasesc suma de 250.000 de euro pe an, pina atunci artistii fiind scutiti complet de plata acestor obligatii la stat.

Citeva organizatii au protestat chiar in fata Ministerului de Finante din Dublin si au inminat o scrisoare de protest ministrului Brian Lenihan, pe fondul crizei economice din Irlanda. Asociatiile acuza duplicitatea si ipocrizia lui Bono, cunoscut pe plan mondial ca un luptator antisaracie si apropiat de mai multi lideri politici ai lumii.

„Banii pe care U2 nu ii mai plateste in Irlanda inseamna ca ajutorul oferit de Irlanda statelor sarace din lume si copiilor saraci va fi mult mai mic. Nu inteleg de ce Bono se bate atit cu pumnul in piept ca ii place sa ajute, cind el si formatia lui fac tot posibilul sa evite plata unor impozite in Iranda”, a declarat un purtator de cuvint al protestantilor.

Managerul celor de la U2 a replicat astazi in cotidianul The Independent ca „U2 e o afacere globala si taxele sunt platite acolo unde au loc afacerile. 95% din afacerile trupei au loc in afara Irlandei. Ca orice alti afaceristi, si U2 cauta sisteme cit mai eficiente de plata a impozitelor”.

Scandalul a aparut in aceste zile, iar criticile au continuat azi si inca vor mai continua. Intre timp, netulburati de nimeni si de nimic, doi dintre cei mai cunoscuti fani ai trupei, Vincent Kearns si Martin Shanahan, s-au asezat inca de luni dimineata cu cortul in fata magazinului HMV din Dublin unde va avea loc lansarea mondiala, pentru a fi siguri ca vor cumpara primele doua albume cu autografele componentilor trupei. Cei doi fac acest lucru la fiecare album al trupei U2, de peste 20 de ani.