Realizatorii videoclipului Hora din Moldova (Nelly Ciobanu) - piesa clasata pe locul 14 la Eurovision - lucreaza la primul desen animat produs in Republica Moldova. Tiganul este "un desen animat 3D despre o istorie veselă din viaţa ţiganilor şi legile vieţii de zi cu zi", scrie The Animation Blog. Muzica este semnata de Zdob si Zdub.

Making off-ul desenului animat poate fi urmarit pe blogul tigan.md. "Noi am dorit sa aratam cum se produce un desen animat 3D de la A la Z. De aceea pe acest site vei vedea toate etapele de producere a acestui desen animat, de la scenariu pana la DVD", precizeaza creatorii filmului Tiganul.

"Filmul este de scurtmetraj, dureaza aproximativ 10 minute. Cea mai mare parte a muncii de creatie este deja efectuata, sunt gata scenariile, storyboardul, caracterele, si animatic si sketch art, si acum se lucreaza in toi la faza animatiei, care va dura mai mult timp", spune Voloshin Dmitri, reprezentantul studioului de animatie Simpals, intr-un interviu pentru The Animation Blog.

"La inceput credeam ca pina la sfirsitul anului 2008 e de ajuns timp pentru a finisa filmul, dar n-a fost lansat din doua motive", spun realizatorii proiectului.

Muzica desenului animat este realizata de Zdob si Zdub, in conditiile in care Roman Iagupov, frontman-ul trupei, este un bun cunoscator al limbii si culturii tiganesti.

Pe langa producerea animatiei Tiganul, studioul Simpals se poate mandri si cu lansarea videoclipului pentru Hora din Moldova (Nelly Ciobanu), piesa clasata pe locul 14 la Eurovision, editia 2009.