Bob Dylan a anuntat ca ii va putea acompania pe soferii anglofoni "On the Road Again". Cantaretul american a declarat in cadrul emisiunii sale radio ca vrea sa isi "imprumute" vocea unui sistem de navigatie prin satelit, scrie AFP.

"Sunt in discutii cu mai multe companii, pentru a fi vocea sistemului lor GPS", a afirmat Bob Dylan in cadrul emisiunii nocturne pe care o realizeaza la BBC. Cunoscutul interpret, simbol al anilor '60, s-a amuzat de ceea ce ar putea sa le transmita soferilor rataciti in trafic: "Virati la stanga la urmatoarea intersectie. Nu, la dreapta. Oh, la urma urmei, mergeti tot inainte".

Nu este pentru prima oara cand starul de 68 de ani isi "vinde talentele" in scopuri comerciale, scriu jurnalistii francezi. A acceptat ca o melodie de-a lui sa fie folosita intr-o reclama la Cadillac, dupa care si-a dat acordul ca melodia "Blowin' In The Wind" sa fie folosita in cadrul unei reclame TV difuzate in Marea Britanie, la compania Co-operative Group.

Bob Dylan in reclama la Cadillac