Cele mai ieftine bilete la spectacolul Aerosmith (140 lei) au fost epuizate, informeaza Events. In acest moment, mai sunt disponibile trei categorii de tichete: Gazon A - 190 lei, Golden Ring - 330 lei si tribuna VIP (locuri pe scaune) - 590 lei.

Biletele pentru concertul Aerosmith pot fi cumparate online, pe www.eventim.ro, sau prin reteaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, librariile Carturesti si Humanitas). Ele pot fi achizitionate si in trei rate lunare, doar prin Card Avantaj, la sediul Eventim din str. Grigore Alexandrescu, nr. 56.

Turneul Cocked, Locked, Ready to Rock al celor de la Aerosmith strabate in acest moment America Latina, pana pe 1 iunie, cand trupa va sustine ultima reprezentatie la San Jose, in Costa Rica. Pe 10 iunie, greii rockului american pasesc in Europa, urmand sa inceapa seria de concerte de pe batranul continent in Suedia, la Solversborg, in cadrul Sweden Rock Festival.

Aerosmith va concerta in Romania pe 18 iunie, la Romexpo, in parcarea C. Accesul la concert este permis incepand cu ora 18.00. In deschidere, timp de o ora, va canta trupa Reamonn.