Acum, când vă scriu, din ziua de ieri a mai rămas doar o vagă durere de cap, pe care nu mai am unde s-o expulzez. Înainte de a mă apuca să povestesc, deschid site-urile de știri, să văd exit poll-ul de la primele ore ale dimineții. E bine, acum mă pot liniști, să vă scriu.
Am pornit spre ambasadă cu gândul că vom fi singuri acolo. Soțul meu mi-a spus că, în mod categoric, îmi lipsește o doagă, cu siguranță nu s-a mai dus vreun suflet la ora aceea, duminca dimineața, după o săptămână grea de lucru, să se proțăpească în fața ambasadei, doar așa, de dragul unui drept fundamental cum ar fi votul. Ei bine, n-a fost așa. La ora 6,30 erau deja peste o sută de oameni așezați la rând și veneau valuri. Calmi, zâmbitori, cu declarațiile imprimate în mână, cu copii mici și foarte somnoroși în brațe. M-am așezat în spatele unei doamne care făcuse o tură de noapte. No, zice, am vrut să mărg să mă culc, dar, pe urmă or să zâcă că am vinit la 7 sara. Să nu mai spună că nu știm a ne scula devreme.
