Sunt copilul părinţilor mei de treizeci şi cinci de ani şi mama, la rândul meu, de unsprezece ani. Nu m-am îndoit nici măcar o secundă în viaţă de iubirea părinților mei şi ştiu că tot ceea ce au făcut au făcut din iubire, la fel cum fac şi eu pentru copiii mei. Adevărul este însă că de multe ori, când eram copil, m-am simţit frustrată de dovezile lor de dragoste, care nu aveau nicio legătură cu ceea ce aveam eu nevoie de fapt.
HotNews.roFoto: Hotnews
Iar de curând mi-am dat seama că şi eu, la rândul meu, încerc să le dau uneori copiilor ceea ce cred eu că ar vrea, nu ceea ce contează cu adevărat pentru ei. Iată ce a fost în plus în propria-mi copilărie și, îndrăznesc să spun, este în plus și în copilăria copiilor noștri:
