​Pentru a evita aglomerația din stațiuni și de pe șosele, românii preferă să-și înceapă vacanța pe litoral lunea, nu vinerea ca înainte de pandemie. Pe litoral, durata medie a unui sejur este de 5 nopți și cei mai mulți merg cu mașina, fiindcă trenul este rapid doar din București spre Constanța, arată un comunicat al tour-operatorului Litoralulromanesc.ro. Bucureștenii au în multe cazuri sejururi scurte, de doar două zile, în tmp ce sejururile cele mai lungi le au cei care vin din cealaltă parte a țării.

Pe LitoralFoto: Hotnews

Spre deosebire de anii anteriori pandemiei, când cei mai mulți turiști preferau să se cazeze în hotelurile de la Marea Neagră la începutul weekend-ului, zilele de joi și vineri fiind cele mai aglomerate atât pe șoselele ce duc spre litoral, cât și în stațiuni și hoteluri, în prezent, zilele de luni și marți sunt cele alese cu precădere pentru data de check-in, aceasta fiind una dintre urmările pandemiei.

“Observăm că din 2020 încoace ziua de luni e pe primul loc în clasamentul zilelor alese de cei mai mulți turiști pentru a veni la mare. De-a lungul anilor, în mentalul colectiv s-a format ideea că în weekend e foarte aglomerat pe litoral, traficul spre stațiuni - îngreunat, iar accesul în destinație, dificil. Situație confirmată de cifre”, spune Ionuț Nedea, CEO la Litoralulromanesc.ro.

Ei bine, în perioada pandemiei, când oamenii au căutat să evite tocmai această aglomerație, atât pe șosele, cât și în spațiile de cazare, zilele de luni au început să fie preferate pentru debutul vacanței. Efectul se vede și în acest sezon: ceea ce se întâmpla vinerea înainte de anul 2020 se întâmplă acum lunea, situație ce a condus la un paradox: în prezent, weekend-urile sunt mai lejere pe litoral în ceea ce privește numărul de turiști decât începutul săptămânii”, spune Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Situația a fost influențată și de ideea larg răspândită potrivit căreia weekendul este mai scump la mare, ceea ce e adevărat într-o mică măsură și se aplică doar în cazul celor care achiziționează sejurul în vârf de sezon, când cererea este foarte mare, iar disponibilitatea de camere, mult redusă.

Predilecția pentru o zi sau alta a săptămânii pentru a merge la mare diferă în funcție de vârstă. Astfel, tinerii preferă diminețile de vineri și chiar sâmbăta pentru check-in, familiile cu copii se deplasează spre litoral lunea sau marțea, în vreme ce pentru persoanele mai în vârstă, care au ieșit la pensie, acest criteriu contează mai puțin pentru că nu sunt condiționate de concedii.

Pe de altă parte, distanță față de destinație influențează durata sejurului pe litoral: cu cât ne îndepărtăm mai mult de Marea Neagră, cu atât perioada sejurului crește. Turiștii care provin din vestul țării sau din zona de nord a Moldovei petrec mai mult timp la mare, cel puțin o săptămână, în comparație cu bucureștenii, cei din urmă alegând chiar și escapade foarte scurte, de două zile pe litoral.

În ceea ce privește mijlocul de transport preferat către mare, mașina personală rămâne principala modalitate de deplasare, în pofida scumpirilor de la pompă.

Citește și: Cum ajungi pe litoral fără mașina personală și cât te costă drumul