Actorul american Alec Baldwin a fost din nou acuzat de omor prin imprudență, în urma unui schimb de focuri fatal pe platoul de filmare al peliculei „Rust” în 2021, a anunțat vineri procurorul însărcinat cu ancheta, potrivit AFP.

Alec Baldwin pe platoul de filmare al filmului RustFoto: Santa Fe County Sheriff's Office / Zuma Press / Profimedia

Dosarul împotriva sa a fost oficial abandonat în aprilie, dar procuratura a avertizat atunci că actorul nu a fost exonerat și că ar putea fi din nou inculpat.

În comunicatul său de presă care anunță această nouă turnură, procuratura nu a explicat ce a determinat justiția să îl readucă pe actorul de 65 de ani în centrul dosarului.

La 21 octombrie 2021, filmările pentru westernul „Rust” din New Mexico (sud-vestul SUA) au luat o turnură tragică atunci când Baldwin a îndreptat o armă care trebuia să conțină doar gloanțe oarbe, dar un proiectil real a ucis-o pe directoarea de imagine Halyna Hutchins și l-a rănit pe regizorul Joel Souza.

Baldwin, în vârstă de 65 de ani, a fost acuzat în ianuarie de omucidere involuntară, un procuror din Santa Fe acuzându-l de neglijenţă criminală când un pistol cu care repeta o scenă s-a descărcat şi a eliberat un glonţ real care a ucis-o pe Hutchins și l-a rănit pe regizorul Joel Souza.

În februarie, actorul a pledat nevinovat, iar procurorii au renunțat la o acuzație împotriva actorului pentru o circumstanță agravantă.

Actorul și-a susținut de la început nevinovăția. El a susținut întotdeauna că a fost asigurat că arma sa era inofensivă și, de asemenea, neagă că ar fi apăsat pe trăgaci.

Potrivit presei americane, el riscă o pedeapsă de până la 18 luni de închisoare dacă va fi condamnat.

Armuriera filmului, Hannah Gutierrez-Reed, este, de asemenea, acuzată de omor prin imprudență în acest caz.

În timpul anchetei inițiale, poliția a ajuns la concluzia că ea a fost cea care a pus muniția în arma folosită de Baldwin, în locul unui glonț fals.

Asistentul de regie Dave Halls, a fost condamnat la sfârșitul lunii martie la o pedeapsă cu suspendare, după ce a pledat vinovat pentru utilizarea neglijentă a unei arme mortale. Procurorii spuseseră că acesta este responsabil pentru stabilirea siguranței pe platou.