Acum, când continentul european este martor, din nou, al unei agresiuni armate din partea Rusiei, este poate timpul pentru a privi în trecut și a găsi un tipar în ceea ce privește actuală politică externă expansionistă dusă de statul condus cu mâna de fier de Vladimir Putin.
Același scenariu și aceeași propagandă la invadarea Finalandei
Acum mai bine de opt decenii, aceeași Rusie, sovietică la momentul acela, făcea mai întâi presiuni diplomatice, pentru ca mai apoi, la 30 noiembrie 1939, trupele Armatei Roșii să treacă granița, invadând micuța Finlanda, cu numai 3,6 milioane de locuitori.
Ca și astăzi, propagandă rusă a căutat să întipărească în mintea soldatului rus faptul că nu face altceva decât să lupte pentru eliberarea muncitorilor finlandezi opresati.
Folosind același model ca acum 80 de ani, presa de stat rusă face astăzi apel la profundul sentiment patriotic, adânc înrădăcinat în sufletul rusului de rând. De asemenea, trupele guvernului de la Kiev sunt portretizate ca agresoare pentru pașnicii rebeli separatiști din regiunile Lugansk și Donbass.
Putin susține că nu duce un război împotriva ucrainenilor, ci ”o operațiune specială de denazificare și pacificare”, de înlăturare a unor ”oligarhi drogați” care au subjugat țara.
Europa a condamnat atacul împotriva Finlandei, dar....
În 1939, atacul sovietic asupra micuței țări scandinave a părut o lupt[ între David și Goliat. Astfel, sovieticii au trecut granița cu jumătate de milion de oameni, în vreme ce Finlanda deținea o armata mult inferioară numeric, precum și slab echipată.
Astăzi, Occidentul, precum și întreagă opinie publică mondială (excepție China), au condamnat ferm invazia rusă în Ucraina și au luat măsuri financiare puternice, dar nu suficiente să afecteze conducerea de la Kremlin.
Dar, același lucru s-a întâmplat și în 1939, fără însă a avea vreun efect asupra tendințelor agresive rusești, mergându-se pe principiul câinii latră, ursul trece.
Armata Finlandei, inferioară numeric și slab echipată
Găsim similitudini între cele două momente asupra cărora facem analogia și în privința țării care se apară. Astfel, constatăm că armata ucraineană este inferioară, atât numeric, cât și ca dotare, forțelor ruse. Pe de altă parte, la fel ca în cazul finlandezilor, militarii ucrainieni, dar și civilii par extrem de determinați să își apere teritoriul.
În Războiul de Iarnă, sovieticii au suferit pierderi îngrozitoare - unul din patru soldați nu s-a mai întors acasă. Astfel, din 500.000 de soldați sovietici care au atacat Finlanda, aproximativ 125.000 au căzut pe câmpul de luptă, mulți istorici considerând că cifra este încă una mică, fiind generată de propagandă moscovită.
Cum era Armata Roșie în 1939
Pe lângă determinare, armata finlandeză a dovedit că știe să își folosească la maximum puținele avantaje pe care le avea. Ne referim aici la o cunoaștere excelentă a terenului, precum și o adaptare bună la condițiile vitrege ale iernii subpolare.
Trebuie spus, însă, că nici Armata Roșie nu a performat așa cum se așteptau liderii sovietici. Deși beneficiau de aviație, precum și de echipament modern pentru acea vreme, sovieticii au eșuat în a-și pune în valoare unitățile de blindate.
Analiștii militari au concluzionat că rușii nu au reușit să-și coordoneze diferitele arme, infanteria și tancurile de exemplu, de aici rezultând pierderile catastrofale suferite.
Totuși, după circa cinci luni de ostilități, raportul de forțe covărșitor a înclinat balanța în favoarea U.R.S.S., finlandezii fiind nevoiți să renunțe la 11% din teritoriu.
Slabă performanță a Armatei Roșii, precum și îndârjită rezistență a Finlandei au făcut că Germania nazistă să considere Rusia un uriaș de cu picioare de lut, încurajându-l pe Hitler să pună în aplicare planul Barbarossa și să o atace un an și jumate mai târziu.
Soldatii ucraineni Foto: EyePress via AFP / AFP / Profimedia
Tacticile de gherilă, atunci și acum
În 1939, finlandezii au folosit cu succes tactici de gherilă, trupele lor de schiori hărțuind în mod constant coloanele sovietice. Trebuie ținut cont de faptul că la acea dată, Finlanda avea foarte puține drumuri, astfel că traseele rușilor erau lesne de ghicit. În repetate rânduri, trupele finlandeze au folosit tactică denumită “motti”.
În limba finlandeză, termenul definește o legătură de vreascuri sau de lemne.
Practic, soldații finlandezi atacau coloanele sovietice, care de cele mai multe ori înaintau prin păduri, divizandu-le. În felul acesta, diferitele unități rămâneau fără o conexiune fizică cu cei din față sau din spatele lor.
Se ajungea la situația ca lungi coloane de blindate să fie izolate de necesara infanterie, rămânând prinse în aceste încercuiri, motti, fiind nevoite să se predea sau să poarte o lupta inegală cu mobilii schiori finlandezi.
Un alt aspect care poate explica proasta funcționare a Armatei Roșii în campania finlandeză este și marea epurare pe care Stalin a efectuat-o începând cu anul 1937 în rândurile ofițerilor ruși. Astfel, un procent uriaș de aproape 80% dintre ofițerii superiori ai Armatei Roșii au fost înlăturați din funcții, majoritatea sfârșind prin a fi deportați în Siberia sau executați.
Rezultatul a fost unul dezastruos, aceștia fiind înlocuiți de grade inferioare, lipsite de experiență. Totodată, conducătorii militari sovietici nu puteau lua decizii fără consimțământul ofițerilor politici, așa-numiții comisari. Aceștia beneficiau de o puternică îndoctrinare politică, dar erau total lipsiți de experiență militară.
Armata rusă acum: foarte bine dotată, mai slab coordonată
Evident, relieful ucrainean este diferit de cel finlandez, astfel încât lucrurile nu se pot repeta în totalitate. Pe de altă parte, chiar și în războiul modern, principala armă a Federației Ruse, din punct de vedere al mobilității, blindatele, nu-și gasește un teren fertil de acțiune în mediul urban, unde grupuri relativ restrânse de luptători ucrainieni le pot scoate din uz folosind clasicele lansatoare de rachete.
Dacă astăzi nimeni nu se îndoiește de capacitățile puterii militare ruse, există totuși câteva elemente care trebuie luate în considerare. În primul rând, practic din 1945 încoace, armata rusă nu a mai obținut nici un succes, deși a mai avut trupe angajate în diverse teatre de operațiuni. Ne referim aici, în primul rând, la războiul din Afganistan, unde prestigiul militar rus a avut grav de suferit.
În 2019 Rusia avea 12 de brigăzi de luptă Iskander-M, fiecare dintre acestea conținând 12 lansatoare și vehiculele de sprijin asociate (Foto: Wikimedia Commons - Vitaly V. Kuzmin)
De dată mai recentă, confruntările din Cecenia, de la sfârșitul anilor '90, au arătat numeroasele slăbiciuni de care suferă armata rusă.
În primul război cecen, dar parțial și în cel de-al doilea, unitățile ruse au suferit din cauza unei slabe coordonări între diversele arme, precum și abordarea unor tactici defectuoase.
Un exemplu concludent în acest sens este reprezentat de asediul capitalei cecene, Groznîi, pe care rușii nu au reușit să o ocupe decât după ce au au bombardat majoritatea clădirilor transformând orașul în ruine. O temere uriașă care însoțește acum și Kievul.
Deși Rusia a investit masiv în echiparea armatei, este de notorietate episodul de acum câțiva ani, când Kremlinul anunța cu surle și trâmbițe echiparea unităților de blindate cu noile tancuri T-14 Armata. Acesta avea niște caracteristici deosebite, rivalizând cu Leopardul 2A7 german, sau M1 Abrams al armatei americane.
Deși inițial s-a anunțat că modelul va înlocui principalul tanc de lupta rusesc, T-90, ulterior planurile au fost schimbate, urmând că T-14 Armata să echipeze numai anumite unități de elită. În final, până în prezent, nici un exemplar nu este în echiparea armatei ruse. Se pare că întârzierea este produsă de costurile foarte mari de fabricație.
Este clar faptul că Vladimir Putin nu-și dorește o victorie “a la Pyrrhus”, deoarece acest lucru ar da apă la moară țărilor membre NATO în a proclama la unison slăbiciunea Rusiei.
Trebuie luată în considerare și eventualitatea unei victorii rapide, în faza inițială, care ar putea avea ca revers, pe termen mediu și lung, transformarea într-un conflict de uzură, care să aibă la baza posibilitatea abordării tacticilor de gherilă din partea ucrainienilor.
În acest caz, campania s-ar solda cu un eșec usturător din punct de vedere al imaginii Rusiei pe plan internațional, dar nu numai. Astfel, pe termen lung, Kremlinul s-ar putea confrunta cu serioase dificultăți economice, generate atât de susținerea unui conflict de durata, dar mai ales de inevitabilele sancțiuni economice drastice pe care Vestul le anunță.
Nu trebuie uitat însă că Putin este un lider autoritar care își are baza a puterii sentimentul de teamă pe care sistemul sau dictatorial îl inspiră și, ca atare, deciziile sale nu vor avea întotdeauna un fundament logic.
Cât de experimentate sunt forțele armate ale Ucrainei?
Militarii ucraineni au câștigat experiență de luptă în regiunea Donbas din estul țării unde s-au luptat cu separatiștii susținuți de Rusia încă din 2014 și sunt puternic motivați.
Forțele armate ale Ucrainei dispun de asemenea de capabilități antiaeriene de rază scurtă și arme antitanc, inclusiv rachete Javelin furnizate de Statele Unite, acestea putând încetini înaintarea armatei ruse.
Soldații ucraineni trag cu rachetele Javelin (Foto AFP/ Profimedia)
În afară de armata regulată Ucraina are și unități teritoriale de voluntari și în jur de 900.000 de rezerviști. Majoritatea bărbaților Ucrainei au avut parte de instruire militară de bază astfel că Rusia s-ar putea confrunta cu o rezistență de lungă durată dacă va încerca să captureze și țină sub control teritorii.
Provocarea cu care s-ar putea confrunta Rusia ar fi incomparabil mai mare decât cea din anterioarele războaie pe care le-a purtat după prăbușirea Uniunii Sovietice, în Cecenia în anii 1990 și împotriva Georgiei în 2008.
"Armata și voluntarii au reușit să facă față în 2014, când "fratele" nostru ne-a înjunghiat cu nerușinare în spate. Atunci, mulți oameni nu erau pregătiți din punct de vedere psihologic să reziste în fața celor cu care ieri stăteau la aceeași masă. Acum, situația este complet diferită.
Kremlinul este foarte conștient de acest lucru, iar acest lucru reprezintă un factor de descurajare important. Astăzi avem cea mai puternică armată din Ucraina din ultimii 15 ani și cea mai puternică din Europa, armata noastră este condusă de generali și ofițeri de război.(...) Nu vă îndoiți, forțele armate sunt absolut pregătite să riposteze și nu vor renunța la pământurile ucrainene!", a subliniat ministrul Apărării al Ucrainei, Oleksii Reznikov.
Referințe:
- History of the Second World War (London, Weidenfeld Nicolson, 1970), Liddell Hart
- The Winter War: The Russo-Finnish Conflict, 1939–40,. Engle, Eloise; Paananen, Lauri
- The Winter War: The Russo–Finnish War of 1939–40, Trotter, William R.
- Cum i-au spus finlandezii „Nu!” lui Stalin, HISTORIA.RO
- Putin. Biografia interzisa-STANISLAV BELKOVSKI
2
9
