Nimic nu este mai înspăimântător decât să vezi versiuni teribile ale lumii noastre. Iar thrillerele distopice le prezintă foarte bine. Aceste filme despre utopii sumbre și terifiante ne permit să reexaminăm societatea la extreme – cele mai bune sunt cele care preiau o problemă existentă și „îi măresc volumul”, scrie Inverse.

NetflixFoto: Hotnews

Două thrillere distopice originale pot fi văzute acum pe Netflix. Deoarece platforma le poate retrage oricând, nu le ratați dacă vă atrage genul.

THE PLATFORM

În timp ce multe filme de acest fel împing lucrurile la extrem, The Platform preia concepte majore și le distilează într-o poveste și un cadru simple.

Amintind de Snowpiercer, filmul descrie o societate care trăiește într-un singur turn, unde cei bogați prosperă la etajele superioare și se răsfață cu tot ce-i mai bun, iar cei săraci încearcă să supraviețuiască cu resturile, la bază.

Dacă Snowpiercer este despre clasa de jos care se ridică împotriva celor superioare, The Platform are o anvergură mult mai mică.

Este povestea unui singur om care-i mobilizează pe cei asemenea lui nu pentru o revoltă, ci ca să-și facă auzită vocea.

ARQ

Dacă v-a plăcut Edge of Tomorrow, Arq va fi o alegere potrivită. Îmbinând acțiunea și călătoria în timp într-un cadru distopic, filmul este despre un inginer care creează o mașină a timpului în buclă.

Când trei bărbați îi invadează căminul și-l rănesc grav, ei ating un dispozitiv care creează o buclă.

Inginerul este prins în ea și retrăiește atacul, trebuind să găsească o cale ca să oprească totul înainte ca lumea să se sfârșească. Filmele cu bucle temporale au propriile lor reguli.

Pe măsură ce tot mai multe personaje devin conștiente de ciclurile repetitive, acțiunea devine tot mai intensă, cu gaze otrăvitoare, trădări, spioni ascunși și activități subversive.