Deși stațiunea Saint-Tropez este recunoscută ca fiind una dintre cele mai exclusiviste din Europa, primarul localității denunță practici „odioase” ale restaurantelor după ce acestea au ajuns să ceară o consumație minimă de peste 5.000 de euro pentru rezervarea unei mese, relatează ziarul local Nice Matin, citat de Business Insider.

Brooklyn Beckham si sotia sa Nicola Peltz la un restaurant din Saint-TropezFoto: EliottPress / The Mega Agency / Profimedia Images

Nice Matin notează că, în funcție de restaurant, consumația minimă cerută poate ajunge la 1.500 de euro de persoană și peste 5.000 de euro pentru o masă.

„Este simplu, la rezervare ți se spune clar: ’avem o masă la 5.000 de euro, OK pentru tine?’. Dacă nu, ei bine, nu mai există altă masă”, a declarat o persoană care s-a lovit de această situație.

Mai multe persoane familiare cu situația au declarat că această „tehnică” a început să îi deranjeze chiar și pe cei mai bogați clienți, oamenii fiind iritați că trebuie să-și anunțe grosimea portofelului înainte de a se așeza măcar la masă și a avea ocazia să răsfoiască meniul.

Jurnaliștii francezi au descoperit de asemenea că unele restaurante pretind baccișuri mai mari sau pur și simplu refuză clienții despre care s-a considerat că în trecut nu au avut note de plată suficient de mari.

O sursă din cadrul industriei a explicat pentru ziarul local cum funcționează acest sistem pus la punct de proprietarii și managerii restaurantelor:

„Ți se cere numele și prenumele. Se verifică dacă ești înscris în registrul lor. Atunci se evaluează suma pe care ai cheltuit-o deja, dacă ai comandat băuturi etc. Dacă numele nu apare sau nu sunteți în prima categorie, vă vom spune că restaurantul este plin până la sfârșitul lunii august. Vă vom îndruma apoi cu drag către unul dintre celelalte restaurante din grup”.

Primarul stațiunii spune că localnicii sunt alungați din Saint-Tropez

Silvia Siri, primărița din Saint-Tropez, a început să denunțe practicile, chiar dacă a fost aleasă să conducă una dintre cele mai scumpe localități din Franța și o destinație de vacanță favorită pentru celebrități de la Hollywood și întreaga lume.

„Aceste practici sunt odioase pentru stațiune și, prin urmare, clientela noastră, dar și localnici”, a declarat ea pentru Nice Matin.

„Am fost deja alungați din apartamentele noastre iar destul de în curând vom fi alungați de asemenea din restaurantele noastre, fără să mai putem să mâncăm în oraș”, a adăugat ea, făcând referire în prima parte a comentariului la aplicațiile de rezervări individuale precum Booking.com sau Airbnb care au atras nemulțumiri în mai multe orașe europene.

Siri a declarat de asemenea că va începe să poarte discuții cu proprietarii restaurantelor și i-a avertizat că ar putea risca să își piardă licența dacă localurile lor sunt găsite vinovate de „alcătuirea unor baze de date ilegale cu clienți” sau „extorsiune”.

Mai multe sondaje efectuate în ultimii ani au arătat că localnicii din Saint-Tropez s-au săturat de prețurile exorbitante, serviciile inadecvate și personalul prost calificat al restaurantelor.

Te-ar putea interesa și: